Ihor Jovkva, consilier al președintelui ucrainean, șeful Direcției Generale de Politică Externă și Integrare Europeană la Administrația Prezidențială, a confirmat informația în cadrul programului Tagesschau, al postului de televiziune german ARD.
Potrivit lui Jovkva, cancelarul german Olaf Scholz și partenerii internaționali ar trebui să contribuie la organizarea acestei întâlniri, în cadrul căreia „s-ar putea discuta multe aspecte”.
Cererea Kievului vine după un interiu acordat miercuri de Volodimir Zelenski cotidianului german Bild, în care președintele Ucrainei a invocat necesitatea unei întâlniri cu liderul de la Kremlin, convins că „numai prin discuții directe între președinți putem pune capăt acestui război”. Kievul e dispus la unele compromisuri, „pe care ar trebui să le facă și partenerul de negociere”, a pus Zelenski.
Joi, întâlnire între miniștrii de externe rus și ucrainean, în Turcia
Un prim pas important în negocierile pentru pace ar putea fi făcut joi, când ministrul rus de externe Serghei Lavrov și omologul său ucrainean Dmitro Kuleba se vor întâlni în Antalya, Turcia. Este pentru prima oară când cei doi se vor întâlni de la declanșarea războiului Rusiei în Ucraina, la 24 februarie. Întâlnirea a fost propusă de ministrul turc de externe Mevlut Cavusoglu, care a avansat ideea unui format trilateral la masa negocierilor.
Pe de altă parte, surse israeliene citate de site-ul american Axios și de publicația Jerusalem Post spun că Moscova a oferit Ucrainei o serie de condiții greu de acceptat, în schimbul încetării ostilităților.
Zelenski ar putea fi forțat să renunțe la regiunea Donbas, să recunoască oficial opozanții proruși din Ucraina, să promită că Ucraina nu va adera la NATO, să își micșoreze armata și să declare neutralitatea.
Foto: EPA
Urmărește pe Libertatea LIVETEXT cu cele mai noi informații despre războiul din Ucraina