Armata ucraineană nu a precizat când a avut loc atacul și nici locația exactă a stației radar.
„Distrugerea radarului Nebo-M va crea un coridor aerian favorabil pentru utilizarea eficientă a rachetelor de croazieră Storm Shadow şi SCALP-EG”, se arată într-un comunicat publicat pe Telegram.
Potrivit Statului-Major al Ucrainei, staţia radar Nebo-M reprezintă o ţintă foarte greu de distrus, întrucât se bazează în principal pe tehnologia stealth. Rusia ar avea zece astfel de sisteme operaționale, fiecare fiind estimată la peste 100 de milioane de dolari.
Kievul a obținut în primăvara acestui an rachete americane ATACMS cu promisiunea de a le folosit doar împotriva țintelor militare rusești situate în teritoriul ucrainean. Forţele rusești ocupă în prezent aproximativ 18% din teritoriul țării vecine.
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski insistă de luni de zile pe lângă partenerii săi occidentali, în special americani și britanici, să permită folosirea rachetelor lor cu rază lungă de acțiune în teritoriul rus.
https://twitter.com/nexta_tv/status/1841777265543135739?ref_src=twsrc%5Etfw
Moscova se contrazice cu privire la numărul dronelor doborâte
De cealaltă parte, Ministerul rus al Apărării a anunţat joi că sistemele sale de apărare antiaeriană au interceptat şi doborât 113 drone inamice în regiunile Belgorod, Kursk, Voronej şi Briansk, situate la granița cu Ucraina, relatează AFP, citată de news.ro.
Însă într-un comunicat publicat pe Telegram, se arată că sistemele rusești de apărare antiaeriană au doborât 73 de drone în regiunea Belgorod, 25 de drone în regiunea Voronej, 14 în Kursk şi una în Briansk.
Ministerul rus al Apărării anunță aproape zilnic că doboară drone ucrainene, dar nu menționează nimic despre pierderi.
Armata ucraineană lansează aceste atacuri ca răspuns la bombardamente ruseşti ce îndoliază Ucraina de peste doi ani şi jumătate și pentru a reduce capacitățile de luptă ale inamicului.