Doar vineri ,14 bărbaţi au fost opriţi la graniţa cu Republica Moldova în timp ce încercau să iasă ilegal din Ucraina, precizează respectivul serviciu, care a publicat şi o înregistrare video captată din dronă ce arată astfel de tentative.

În acest cel mai recent caz prezentat, instituţia ucraineană menţionează că acei bărbaţi au contactat pe internet persoane care organizează astfel de fugi din ţară şi care, în schimbul a 2.000 de dolari, le-au indicat ce rute să folosească.

După ce Rusia a lansat războiul împotriva Ucrainei, în februarie anul trecut, grănicerii ucraineni au împiedicat circa 20.000 de bărbaţi să fugă din ţară, cei mai mulţi la graniţele cu România şi Republica Moldova. Alţii s-au înecat în râul Tisa ori au murit de frig în munţii Carpaţi.

Preşedintele Volodimir Zelenski i-a demis în august pe toţi comandanţii comisariatelor militare din ţară, într-un efort de a elimina un vast sistem corupt prin care bărbaţii încorporabili se sustrag mobilizării prin oferirea unor sume de bani.

Conform legii marţiale adoptate odată cu lansarea invaziei ruse, bărbaţii apţi să servească în armată cu vârste între 18 şi 60 de ani au interdicţie de a părăsi teritoriul naţional.

În perioada de început a invaziei ruse, armata ucraineană a beneficiat de un aflux de voluntari dornici să lupte, dar pierderile de pe front au forţat autorităţile să recurgă tot mai mult la mobilizări.

În prezent, peste 650.000 de bărbaţi ucraineni cu vârste între 18 şi 64 de ani sunt înregistraţi ca refugiaţi în cele 27 de state ale UE, plus Elveţia, Norvegia şi Liechtenstein, arată datele Eurostat.

Foto: Profimedia Images

Urmărește pe Libertatea LIVETEXT cu cele mai noi informații despre războiul din Ucraina

 
 

Urmărește-ne pe Google News