Pentru prima dată din 1917, ucrainenii se pregătesc să sărbătorească Crăciunul pe 25 decembrie, după un nou calendar, un alt semn al rupturii față de Moscova, cu care Kievul luptă acum într-un război sângeros.

Majoritatea ucrainenilor sunt creștini ortodocși, iar principala biserică a țării a fost de acord în acest an să renunțe la calendarul tradițional iulian, care este folosit și în Rusia și care sărbătorește Crăciunul pe 7 ianuarie.

Decizia a fost susținută de Volodimir Zelenski, care a semnat un proiect de lege ce face din 25 decembrie sărbătoarea oficială de Crăciun.

Atacul Moscovei din februarie 2022 este cel care a mobilizat populația și i-a determinat pe mulți ucraineni să respingă limba și cultura rusă.

Este doar un semn al tranziției Kievului către Occident. Ucraina dorește, de asemenea, să adere la Uniunea Europeană, iar mulți cetățeni văd aderarea ca pe o afirmare importantă a ceea ce ei cred că este locul istoric al țării lor în Europa.

Iar oamenii sunt de acord cu mișcările. „Tot ceea ce era legat de Rusia și tot ceea ce făcea Rusia a provocat dezgust în rândul oamenilor”, a observat Mihailo Omelian, un preot ortodox din Kiev, într-o discuție cu Reuters.

Politicienii sunt și ei dornici să își semnaleze „apartenența la familia europeană”.

Deputata ucraineană și lidera partidului Golos Zmin, Kira Rudik, a declarat pentru Sky News că schimbarea datei de 25 decembrie este „incredibil de importantă”. „Ne alăturăm familiei noastre europene în toate aspectele vieții noastre, inclusiv în ziua în care sărbătorim Crăciunul”, a spus ea.

„Este extrem de important să avem sărbătoarea în același timp nu numai pentru oameni, în viața de zi cu zi, dar este (de asemenea) important la nivel cultural sau pentru afaceri”, a adăugat politiciana.

„Copiii noștri nici nu-și vor mai aminti că la un moment dat a fost diferit, pentru ei va fi normal. Vrem ca aceasta să fie noua normalitate pentru ei, spunând că suntem cu familia noastră europeană”, a mai spus ea.

 
 

Urmărește-ne pe Google News