„Cred că dacă suntem uniți și urmăm, de exemplu, formatul summitului pentru pace, putem pune capăt etapei fierbinți a războiului. Putem încerca să o facem până la sfârșitul acestui an”, a spus Zelenski în interviul acordat pe 18 iulie.

Un prim summit pentru pace a avut loc în luna iunie în Elveția, fără ca Rusia să fie invitată. Zelenski vrea să organizeze un al doilea summit în acest an, la care să invite și reprezentanți ai Moscovei.

De asemenea, Kievul speră să prezinte Moscovei un plan de pace elaborat în comun de participanții la summit.

Ministerul rus de Externe a respins participarea la cel de-al doilea summit.

În acest context, Zelenski a afirmat că lumea trebuie să pună presiuni asupra Rusiei astfel încât să accepte o soluție negociată a conflictului și că slăbirea trupelor Moscovei pe câmpul de luptă poate oferi Kievului o poziție mai avantajoasă în negocieri.

„Prin exercitarea de presiuni asupra Rusiei, cred că este posibil să fie de acord cu o soluționare diplomatică”, crede liderul ucrainean.

Cu o zi înainte de summitul din Elveția, președintele rus Vladimir Putin a prezentat drept condiții de negociere solicitarea ca Ucraina să se retragă complet din cele patru regiuni parțial ocupate, pe care Moscova a anunțat că le-a anexat în 2022. De asemenea, Moscova vrea ca Ucraina să refuze să adere la NATO.

Kievul a respins aceste propuneri.

La rândul său, Rusia a respins condiția-cheie a Ucrainei din formula de pace în 10 puncte a lui Zelenski privind retragerea completă a forțelor ruse de pe teritoriul țării.

Foto: Hepta

 
 

Urmărește-ne pe Google News