UPDATE ora 23.47: Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a catalogat atacul de luni asupra centrului comercial din orașul Kremenchuk drept „unul dintre cele mai sfidătoare acte teroriste din istoria Europei”, informează CNN.

Liderul ucrainean a afirmat, într-un mesaj video publicat pe conturile sale de socializare, că „statul rus a devenit cea mai mare organizație teroristă din lume” și că atacul a fost unul planificat.

Mai multe detalii: „Unul dintre cele mai sfidătoare acte teroriste din istoria Europei”. Mesajul lui Zelenski după atacul asupra mall-ului din Kremenciuk

UPDATE ora 22.52: Dmitro Lunin, guvernatorul regiunii Poltava din centul Ucrainei, a actualizat bilanțul atacului cu rachete rusești asupra centrului comercial din orașul Kremenchuk la 13 morți, informează The Guardian.

„Este prea devreme pentru a vorbi despre bilanțul final al persoanelor care și-au pierdut viața”, a scris oficialul ucrainean, pe contul său de Telegram.

De asemenea, 59 de persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale, iar 25 dintre acestea au fost spitalizate.

Cazul Ferma Dacilor. Un an de la focul devastator care a omorât opt oameni. Laboratorul de expertize criminalistice a identificat cauzele incendiului
Recomandări
Cazul Ferma Dacilor. Un an de la focul devastator care a omorât opt oameni. Laboratorul de expertize criminalistice a identificat cauzele incendiului

UPDATE ora 21.48: O persoană a decedat după ce a fost transportată la spital, ceea ce ridică la 11 numărul morților în urma loviturii aeriene asupra centrului comercial din orașul Kremenciuk, potrivit Serviciilor de Stat pentru Situații de Urgență din Ucraina, citate de CNN.

În plus, alte 58 de persoane au fost rănite în urma atacului, au precizat serviciile ucrainene de urgență.

UPDATE ora 21.43: Kyrylo Timoșenko, adjunctul șefului biroului prezidențial al Ucrainei, a distribuit o înregistrare video care suprinde ce s-a întâmplat imediat după atacul cu rachete rusești asupra aglomeratului centru comercial din Kremenciuc, care a ucis cel puțin zece oameni și a rănit alți 40, scrie The Guardian.

UPDATE ora 21.06: Serviciul de Securitate al Ucrainei (SBU) a anunțat că „a demarat imediat” o anchetă privind comiterea unor alte crime de război de către ocupanții ruși, în urma tirului cu rachete asupra obiectivelor civile din orașul Kremenciuk

„Procedura a fost deschisă în temeiul părții 2 a art. 438 din Codul penal al Ucrainei (încălcarea legilor și cutumelor de război). Anchetatorii lucrează deja la fața locului. O echipă de specialiști din cadrul Departamentului Principal de Investigații din cadrul Serviciului de Securitate al Ucrainei a fost trimisă la Kremenciuk”, a transmis SBU, într-un comunicat publicat pe canalul de Telegram al instituției.

Edith Alibec, despre ce înseamnă să fii actriță independentă: „M-am apucat să fac proiectul și am început să bat la uși”
Recomandări
Edith Alibec, despre ce înseamnă să fii actriță independentă: „M-am apucat să fac proiectul și am început să bat la uși”

„Vom face totul pentru a-i identifica nu numai pe cei care au efectuat atacurile, ci și pe cei care au dat ordinul corespunzător de a-i distruge pe ucrainenii pașnici. În definitiv, nu existau instalații militare sau alte instalații de apărare în locul în care s-a produs atacul cu rachete”, precizează reprezentanții SBU.

„Toți cei implicați în această flagrantă crimă de război trebuie să fie pedepsiți sever! Ne exprimăm condoleanțele noastre familiilor și prietenilor victimelor și, împreună cu întreaga țară, ne rugăm pentru recuperarea răniților”, au mai scris reprezentanții SBU.

UPDATE ora 20.50: Premierul britanic Boris Johnson a condamnat atacul asupra orașului Kremenciuk, într-o declarație transmisă de la reuniunea G7 a liderilor mondiali, care se desfășoară în Bavaria, transmit The Guardian și Al Jazeera.

„Acest atac îngrozitor a arătat încă o dată până la ce grad de cruzime și barbarie se va coborî liderul rus. Încă o dată, gândurile noastre sunt alături de familiile victimelor nevinovate din Ucraina. Putin trebuie să realizeze că comportamentul său nu va face altceva decât să întărească hotărârea Regatului Unit și a oricărei alte țări din G7 de a fi alături de Ucraina atât timp cât va fi nevoie”, a afirmat Boris Johnson.

Ultimul mesaj al pilotului avionului prăbușit în Kazahstan indică un posibil atac. Principalii suspecți
Recomandări
Ultimul mesaj al pilotului avionului prăbușit în Kazahstan indică un posibil atac. Principalii suspecți

Și Organizația Națiunilor Unite s-a declarat îngrijorată de intensificarea luptelor din Ucraina și de atacul „deplorabil” asupra centrului comercial din Kremenciuk, potrivit purtătorului de cuvânt al ONU, Stephane Dujarric.

„Este cel puțin deplorabil, ca să spunem așa. Orice fel de infrastructură civilă, care include evident centrele comerciale, precum și civilii nu ar trebui să fie vreodată ținta unor atacuri”, a declarat luni presei Dujarric.

UPDATE ora 19.52: Atacul cu rachete al rușilor, care a lovit luni un centru comercial aglomerat din orașul Kremenciuk, situat în centrul Ucrainei, a ucis cel puțin 10 persoane și a rănit alte 40, a anunțat un oficial ucrainean de rang înalt, potrivit The Guardian.

Kyrylo Timoșenko, șeful adjunct al biroului prezidențial ucrainean, a precizat anterior că o operațiune de salvare este în curs de desfășurare și că nouă dintre răniți sunt în stare gravă.

Dmitro Lunin, guvernatorul regiunii Poltava, a anunțat că zece persoane au fost ucise în urma exploziei, un număr care, potrivit acestuia, ar putea crește pe măsură ce vor fi disponibile mai multe informații. Lunin a adăugat că alte 40 de persoane au fost rănite.

Atacul a avut loc în jurul orei locale 16.00.

În Kremenciuk, oraș situat pe malul râului Nipru, se află cea mai mare rafinărie de petrol din Ucraina. Orașul servește drept centru administrativ al districtului Kremenciuk din regiunea Poltava.

UPDATE ora 19.40: Vadym Denysenko, un consilier al Ministerului de Interne, a afirmat că Rusia ar fi putut avea trei motive pentru atacul asupra centrului comercial din orașul Kremenciuk, potrivit Al Jazeera.

„Primul, fără îndoială, este de a semăna panică, al doilea este de a… distruge infrastructura noastră, iar al treilea este de a… ridica miza pentru a determina Occidentul civilizat să se așeze din nou la masa negocierilor”, a declarat consilierul.

https://www.youtube.com/watch?v=IJLCU7jOWyY

UPDATE ora 19.00: Guvernatorul regiunii Poltava, Dmitro Lunin, a denunțat atacul asupra mall-ului din Kremenciuk drept „crimă de război” și „crimă împotriva umanității”, spunând că a fost un „act cinic de teroare împotriva populației civile”, relatează Al Jazeera.

Între timp, Anton Gerașenko, un consilier al Ministerului ucrainean de Interne, a anunțat că ținta atacului cu rachete din Kremenciuk a fost centrul comercial Amstor.

„Erau sute de oameni acolo în momentul impactului. Le cer jurnaliștilor din presa străină să plece la Kremenciuk. Vă vom arăta următoarea crimă de război a lui Putin”, a afirmat Gerașenko.

At least two dead, 20 injured after rockets hit Kremenchuk shopping centerIcon photoVEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 5

De asemenea, Misiunea Ucrainei pe lângă UE a precizat pe Twitter că salvatorii încearcă în prezent să stingă incendiul de la centrul comercial din orașul Kremenciuk.

„Barbaria Rusiei nu are limite. Facem apel la parteneri să înarmeze Ucraina acum și să oprească crimele de război ale Rusiei împotriva poporului ucrainean”, a transmis reprezentanța diplomatică.


Știrea inițială: Imaginile distribuite de președintele ucrainean Volodimir Zelenski arată un incendiu uriaș care se manifesta într-o clădire imensă și un fum întunecat care se ridica spre cer, în timp ce mai mulți oameni priveau de afară. Reuters notează că nu a putut verifica imediat imaginile.

Zelenski a afirmat că peste 1.000 de persoane se aflau în centrul comercial în momentul atacului. El nu a oferit detalii despre victime, dar a precizat: „Este imposibil să ne imaginăm numărul victimelor.”

„Mall-ul este în flăcări, pompierii încearcă să stingă incendiul, este imposibil să ne imaginăm numărul victimelor”, a scris liderul ucrainean pe Telegram, potrivit Sky News.

„Este inutil să sperăm la decență și umanitate din partea Rusiei”, a precizat Zelenski.

Liderul ucrainean a subliniat că centrul comercial „nu reprezenta niciun pericol pentru armata rusă, nu avea nicio valorică strategică, era doar o încercare a oamenilor de a duce o viață normală”.

O operațiune de salvare este în curs de desfășurare, iar nouă dintre răniți se află în stare gravă, a anunțat Kyrylo Timoșenko, adjunctul șefului biroului prezidențial. Acesta a declarat că cel puțin două persoane au fost ucise și 20 rănite în urma atacului care a lovit mall-ul din Kremanciuk.

„Kremenciuk chiar acum… Rusia a lovit intenționat un centru comercial, cu peste o mie de civili înăuntru. În mijlocul zilei. Doar pentru că vrea să ucidă. Pentru a umple totul cu sânge ucrainean. Federația Rusă – un stat terorist. Federația Rusă – cel mai dezgustător război”, a scris consilierul prezidențial Mihailo Podoliak pe Twitter, publicând de asemenea imagini cu centrul comercial în flăcări.

Kremenciuk, un oraș industrial de 217.000 de locuitori înainte de invazia Rusiei din 24 februarie în Ucraina, se află pe râul Dnipro, în regiunea Poltava, și este locul unde se află cea mai mare rafinărie de petrol din Ucraina.

Nu a existat niciun comentariu imediat din partea Rusiei, care neagă că ar ținti în mod deliberat civili.

Foto: captură video Mihailo Podoliak / Twitter

Urmărește pe Libertatea LIVETEXT cu cele mai noi informații despre războiul din Ucraina, declanșat de Rusia

   

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Imagini din noua vilă în care Andreea Bănică s-a mutat cu familia. Cum a decis să amenajeze / FOTO
Unica.ro
Imagini din noua vilă în care Andreea Bănică s-a mutat cu familia. Cum a decis să amenajeze / FOTO
Este de nerecunoscut! Cum arată acum văduva lui Sergiu Nicolaescu, la 11 ani de la moartea actorului: „Ea își dorește să...”
Viva.ro
Este de nerecunoscut! Cum arată acum văduva lui Sergiu Nicolaescu, la 11 ani de la moartea actorului: „Ea își dorește să...”
Imagini din vila Danei Budeanu, de Crăciun! Numai la casele regale mai vezi așa ceva! Cum au arătat bradul, masa festivă și ținutele. Lux e puțin spus
Libertateapentrufemei.ro
Imagini din vila Danei Budeanu, de Crăciun! Numai la casele regale mai vezi așa ceva! Cum au arătat bradul, masa festivă și ținutele. Lux e puțin spus
Horoscop Mihai Voropchievici. Gemenii, Balanțele și Vărsătorii trebuie să știe asta!
FANATIK.RO
Horoscop Mihai Voropchievici. Gemenii, Balanțele și Vărsătorii trebuie să știe asta!
S-a aflat! Cine este vedeta care o înlocuiește pe Andreea Bălan în juriul emisiunii „Te cunosc de undeva”
Elle.ro
S-a aflat! Cine este vedeta care o înlocuiește pe Andreea Bălan în juriul emisiunii „Te cunosc de undeva”
Wow, ce mari și frumoși s-au făcut copiii Nicoletei Luciu! Fiul a depășit-o în înalțime! / FOTO
Unica.ro
Wow, ce mari și frumoși s-au făcut copiii Nicoletei Luciu! Fiul a depășit-o în înalțime! / FOTO
Detaliile ascunse din chitanţele Nordis prezentate de Marcel Ciolacu. În loc să stingă scandalul, a turnat gaz pe foc
Observatornews.ro
Detaliile ascunse din chitanţele Nordis prezentate de Marcel Ciolacu. În loc să stingă scandalul, a turnat gaz pe foc
Horoscop 27 decembrie 2024. Berbecii vor trebui să se protejeze de orice fel de exagerare prin mijloacele pe care le au la îndemână
HOROSCOP
Horoscop 27 decembrie 2024. Berbecii vor trebui să se protejeze de orice fel de exagerare prin mijloacele pe care le au la îndemână

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI