„Ucraina merită să devină membră NATO. Și vreau să subliniez încă o dată un aspect în prezența dumneavoastră (a președintelui Zelenski – n.r.) – nimeni nu va avea de pierdut de pe urma apariției unei păci juste. Vom oferi toată asistența pentru ca Ucraina să se pună din nou pe picioare”, a declarat Erdogan în timpul unei conferințe de presă cu omologul său ucrainean, la Istanbul.

Volodimir Zelenski a ajuns în Turcia, stat membru NATO, vineri, 7 iulie, cu câteva zile înainte de summitul alianței, programat săptămâna viitoare în Lituania.

Casa Albă a anunțat tot vineri că Ucraina „nu se va alătura NATO” la finalul summitului din 11 și 12 iulie.

Totodată, președintele SUA, Joe Biden, a declarat într-un interviu pentru CNN că Ucraina nu este pregătită acum să devină membră NATO, având în vedere că se află în plin război.

„În rândul membrilor Alianței nu există unanimitate în ceea ce privește admiterea Ucrainei în NATO acum. Dar Ucrainei trebuie să i se ofere o modalitate rațională de a se califica pentru aderarea la NATO”, a spus Biden.

În timpul vizitei sale în Turcia, Zelenski a discutat cu oficialii din această țară și despre acordul privind cerealele de la Marea Neagră, care urmează să expire la 17 iulie. Rusia a amenințat că va bloca reînnoirea înțelegerii.

„Sperăm că acordul va fi prelungit”, a spus Erdogan.

Totodată, liderul turc a afirmat că, din punctul lui de vedere, Rusia şi Ucraina „ar trebui să revină la negocierile de pace” și a precizat că așteaptă o vizită a președintelui rus Vladimir Putin în luna august.

Foto: Profimedia

 
 

Urmărește-ne pe Google News