Leda Kosmachevskaia a primit o cerere în căsătorie mai puțin obișnuită. A primit-o de la un soldat de pe front, un prieten gay. Ca să facă ceva pentru el, dacă bărbatul va muri.

„Dacă se întâmplă ceva, partenerul prietenului meu nu va avea voie să identifice cadavrul, să meargă la spital, să-i îndeplinească ultima dorință”, a explicat ucraineanca Leda Kosmachevskaia pentru Liga, agenție de presă din țara natală, potrivit publicației Meduza. Numai soțul, respectiv soția și rudele apropiate sunt considerați moștenitori. 

În contextul invaziei rusești la scară largă de la finele lui februarie, aproape 30.000 de ucraineni au semnat o petiție pentru legalizarea căsătoriilor între persoane de același sex, scrie BBC. Cei din comunitatea LGBT se tem că și-ar putea pierde viața în război și că atunci partenerul sau partenera nu va avea niciun drept în ce îi privește. 

În Ucraina, dacă o petiție are peste 25.000 de semnături, președintele trebuie să îi acorde o atenție deosebită. Însă președintele Volodimir Zelenski a declarat, pentru CNN, că nu poate legaliza căsătoria cuplurilor gay, pentru că ar trebui modificată Constituția, ceea ce este interzis câtă vreme țara e în război. 

Teama soldatului: că o să dispară și nimeni nu va afla ce i s-a întâmplat

„Ieri, cineva m-a cerut în căsătorie. Am acceptat. Voi fi soția unui soldat. Nu pentru că sunt îndrăgostită, ci pentru că președintele țării mele încă nu a răspuns solicitării societății de a legaliza căsătoriile între persoane de același sex”, a scris Leda Kosmachevskaia, 33 de ani, acum câteva zile pe pagina ei de Facebook.

Tânăra din Kiev a mai explicat că prietenul ei s-a înrolat voluntar în armata ucraineană la scurt timp după invazie și că în curând va lupta într-o zonă foarte periculoasă a frontului. Cu gândul că s-ar putea să nu supraviețuiască, acesta a cerut în căsătorie o femeie, o prietenă, căci nu are rude apropiate. Iar relația de 15 ani cu partenerul lui nu are nicio valoare în fața legii. 

Cea mai mare teamă a prietenului ei, a spus ucraineanca, este că o să dispară și că nimeni nu va afla ce s-a întâmplat cu el. Ea a mai precizat că, în unele cazuri, soldații uciși au trebuit să fie identificați doar după părți ale corpului: „De obicei, doar partenerul unei persoane poate face asta. Dar acest lucru nu va fi considerat suficient, așa că eu voi fi cea care îl poate însoți pe partenerul lui la morgă”.

Prietenul ei s-a înrolat voluntar în armata ucraineană. Foto ilustrativ: Profimedia

„Sper că această țară își iubește toți cetățenii”

Kosmachevskaia a mai precizat, în postarea de pe rețeaua de socializare, că dacă soțul ei va muri, își va asuma toate responsabilitățile: îl va căuta, îl va identifica, o să se ocupe de înmormântare și o să-i anunțe pe cei dragi. „Dacă va fi nevoie, eu voi fi cea care îi va spune medicului că soțul meu vrea să fie donator de organe. Eu sunt cea care nu-i va cere preotului să cânte, pentru că soțul meu nu a vrut asta. Eu sunt cea care îi va îndeplini ultima dorință și prima care îl va întâlni când se va întoarce după victorie”, a spus ea.

Prin această căsătorie, Kosmachevskaia nu susține doar drepturile LGBT, ci ale tuturor ucrainenilor, consideră ea: „Am decis să devin soție pentru că îmi iubesc țara și sper că aceasta își iubește suficient de mult toți cetățenii, astfel încât să aibă grijă de ei, indiferent de gen sau orientare sexuală”.

Nu se consideră o activistă și nu a participat la marșuri în sprijinul drepturilor minorităților sexuale, a mai spus ea pentru agenția de presă ucraineană. Dar consideră că drepturile cuplurilor gay ar trebui să fie aceleași cu ale celor heterosexuale. Mai ales pe timp de război. „Este nedrept, înfricoșător și dureros”, a mai scris ea pe Facebook.

Marșul Egalității KyivPride 2019, organizat în sprijinul comunității LGBT, Kiev, capitala Ucrainei, 23 iunie 2019. Foto: Profimedia

După ce și-a spus povestea online, mai multe redacții au contactat-o pe ucraineancă, inclusiv serviciul în limba rusă al BBC. „(Această căsătorie, n.r.) este un protest față de ideile medievale din capul multor cetățeni, împotriva legăturilor care ne-au fost impuse de partea care încearcă să ne distrugă și este, de asemenea, o rugăminte către autorități de-a proteja toți cetățenii Ucrainei”, a declarat Kosmachevskaia. 

Foto: Hepta

 
 

Urmărește-ne pe Google News