Șeful Serviciului de Securitate al Ucrainei (SBU), Vasil Maliuk, a afirmat, într-un mesaj publicat pe contul său de Telegram, că orice explozii care vor afecta navele rusești sau podul din Crimeea – podul Kerci – reprezintă „acţiuni absolut logice şi eficiente”.
În plus, astfel de operațiuni speciale se desfășoară în apele teritoriale ale Ucrainei și „sunt absolut legitime”, a adăugat șeful SBU.
Maliuk a mai afirmat că, dacă rușii doresc ca astfel de explozii să înceteze, „au o singură opțiune pentru a face acest lucru – să părăsească apele teritoriale ale Ucrainei și teritoriul nostru”.
Afirmațiile șefului principalului serviciu secret ucrainean vin după ce petrolierul Sig, aflat sub pavilion rusesc, a fost avariat de o dronă navală în cursul nopții de vineri spre sâmbătă, în apropierea podului care leagă peninsula anexată Crimeea de Rusia continentală.
Potrivit Agenției Ruse de Transport Maritim și Fluvial, Sig a fost lovit cu puțin timp înainte de miezul nopții, ora locală.
Lovirea petrolierului a fost efectuată în cadrul unei operațiuni comune cu Marina, a declarat pentru CNN o sursă din cadrul SBU.
Atacul a avut loc la câteva ore după ce dronele navale ucrainene au atacat o importantă bază navală rusă din Marea Neagră – portul Novorosiisk, unul dintre cele mai mari de la Marea Neagră şi un terminal important pentru exporturile de petrol şi produse petroliere.
Marina ucraineană a susținut că, în urma atacului de la Novorosiisk, nava militară rusă Olenegorski Gorniak a fost grav avariată. Moscova a recunoscut vineri atacurile, dar a afirmat că nu s-au înregistrat victime sau pagube în urma acestora și că dronele ucrainene au fost distruse.
Foto: Profimedia Images
Urmărește pe Libertatea LIVETEXT cu cele mai noi informații despre războiul din Ucraina
durban22 • 06.08.2023, 10:51
Ar trebui sa taca si sa faca !.Asa ii pune in garda mai mare pe rusi !.