Tema lansării „culoarului verde” a devenit o temă-cheie în negocierile care au loc cu participarea lui Serhi Derkaci, ministrul ucrainean adjunct al Dezvoltării Comunitare, Teritoriilor și Infrastructurii, Mircea Păscăluță, secretar de stat al Ministerului Infrastructurii și Dezvoltării Regionale din Republica Moldova, și Ioneș Scrioșteanu, secretarul de stat în Ministerul Transporturilor din România.

„În primul rând, vorbim de control comun între Ucraina și Republica Moldova și control coordonat între Republica Moldova și România. Datorită acestei decizii, vom putea reduce numărul de opriri pentru camioane și, în consecință, vom accelera controlul. La nivel global, această decizie va permite soluționarea problemei dezvoltării complexe a infrastructurii la granița ucraineano-moldo-română”, a explicat Derkaci.

Aceste puncte de control sunt situate unul lângă celălalt și sunt strategice pentru mărfurile care se deplasează către porturi, în special Galați.

Sunt necesari o serie de pași pentru a crea un „culoar verde”, în special, construcția punctului de trecere Reni. Acest lucru va permite reprezentanților autorităților de control din Moldova să efectueze toate procedurile necesare la părăsirea Ucrainei.

Crin Antonescu își recunoaște înfrângerea electorală: „E ireversibil. Oamenii care m-au votat să decidă singuri pe cine vor susține în turul doi”
Recomandări
Crin Antonescu își recunoaște înfrângerea electorală: „E ireversibil. Oamenii care m-au votat să decidă singuri pe cine vor susține în turul doi”

Planul de lansare a „culoarului verde” prevede și reconstrucția drumului Reni-Galați și extinderea acestuia de la 2 la 4 benzi și dotarea tehnică suplimentară a punctelor de control.

Toate aceste măsuri sunt posibile cu sprijinul deciziei tuturor celor trei părți.

În prezent, punctul de control Reni-Giurgiuleşti permite trecerea a circa 50 de camioane pe zi. În schimb, este unul dintre punctele-cheie de trecere a drumurilor care duc spre porturile românești. 

„Scopul cheie al dezvoltării infrastructurii acestui punct de trecere și a «culoarului verde» este creșterea debitului efectiv de cel puțin 5 ori”, a rezumat Ministerul Reconstrucției de la Kiev.

Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a anunțat, pe 10 octombrie, în timpul vizitei la București, unde s-a întâlnit cu liderul de la Cotroceni, Klaus Iohannis, lansarea unui coridor pentru tranzitarea grânelor din Ucraina pe teritoriul Republicii Moldova.

Coridorul de cereale din Ucraina până în România, prin Republica. Moldova, va începe să funcționeze în curând, iar acesta este un exemplu de cât de multe putem face împreună și va fi de mare importanță nu numai pentru noi, ci și pentru Europa și lume.

Volidimir Zelenski:

La București, scrie Europa Liberă Moldova, s-a convenit și asupra dublării cantităților de cereale ucrainene care tranzitează lunar porturile din România. Circa 60% din exporturile de cereale din Ucraina trec prin România pentru a ajunge pe alte piețe.

Acuzații interne de sabotaj electoral în Coaliția PSD-PNL-UDMR. Fețe triste și optimism rezervat în echipa lui Crin Antonescu REPORTAJ
Recomandări
Acuzații interne de sabotaj electoral în Coaliția PSD-PNL-UDMR. Fețe triste și optimism rezervat în echipa lui Crin Antonescu REPORTAJ

În ceea ce privește marfarele cu grâne ucrainene, acestea vor tranzita regiunea transnistreană fără să staționeze și vor parcurge traseul feroviar Tighina – Basarabeasca – Giurgiulești, până la granița cu România, pentru a ajunge în portul din Constanța.

Pentru ca acest coridor să devină funcțional, autorităților vamale din Moldova și din Ucraina au semnat, pe 13 octombrie, un protocol privind controlul comun în punctul de trecere pentru trafic feroviar Novosavițkoe – Cuciurgan.

Vezi rezultate alegeri prezidențiale, turul 1 – 4 mai 2025, conform BEC!

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentarii (9)

chiruleonard   •   26.10.2023, 19:41

Rămâne de văzut ce se va întâmpla....

mica   •   26.10.2023, 14:24

Pe noi ne mai păcălesc ucrainenii. Să vedem până când.

durban22   •   26.10.2023, 09:37

Ucraina isi vede interesul, noi am rezolvat ceva cu canalul BISTROE, CU ROMANII DIN UCRAINA??--DEOCAMDATA PROMISIUNI...

Vezi toate comentariile (9)
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

„Prostia nu e un păcat. Mârșăvia, da”. CTP, mesaj acid la adresa Elenei Lasconi, după publicarea controversatelor fotografii
Unica.ro
„Prostia nu e un păcat. Mârșăvia, da”. CTP, mesaj acid la adresa Elenei Lasconi, după publicarea controversatelor fotografii
Prima femeie care a candidat în România la alegerile prezidențiale: "De ce nu te întorci la cratiță?"
Viva.ro
Prima femeie care a candidat în România la alegerile prezidențiale: "De ce nu te întorci la cratiță?"
Mihai Călin, de mână cu soția, pe covorul roșu. Sunt împreună de peste 20 de ani, dar cererea lui în căsătorie a fost abruptă de-a dreptul!
Libertateapentrufemei.ro
Mihai Călin, de mână cu soția, pe covorul roșu. Sunt împreună de peste 20 de ani, dar cererea lui în căsătorie a fost abruptă de-a dreptul!
Domeniul care ar putea genera 1 milion de locuri de muncă până în 2030. Ce salarii se oferă
Adevarul.ro
Domeniul care ar putea genera 1 milion de locuri de muncă până în 2030. Ce salarii se oferă
Ana Bodea, dezvăluiri despre relația cu Valentin Butnaru. Ce apreciază la iubitul ei, deși între ei există o diferență de vârstă de 15 ani: „Toată lumea știe că sunt...”
Elle.ro
Ana Bodea, dezvăluiri despre relația cu Valentin Butnaru. Ce apreciază la iubitul ei, deși între ei există o diferență de vârstă de 15 ani: „Toată lumea știe că sunt...”
Leguma care “mănâncă” zahărul din sânge! Se spune că e dușmanul de temut al diabetului! E ieftină, dar puțini știu câte beneficii are pentru sănătate!
Unica.ro
Leguma care “mănâncă” zahărul din sânge! Se spune că e dușmanul de temut al diabetului! E ieftină, dar puțini știu câte beneficii are pentru sănătate!
Rezultate exit-poll alegeri prezidenţiale 2025. CURS: George Simion - 33%; Crin Antonescu - 23%; Nicuşor Dan - 21%; AVANGARDE: Nicuşor Dan şi Crin Antonescu, la egalitate
Observatornews.ro
Rezultate exit-poll alegeri prezidenţiale 2025. CURS: George Simion - 33%; Crin Antonescu - 23%; Nicuşor Dan - 21%; AVANGARDE: Nicuşor Dan şi Crin Antonescu, la egalitate
Horoscop 5 mai 2025. Fecioarele au parte de inspirație astăzi, dar ca să o poată folosi, vor avea nevoie și de mai multă stăpânire de sine
HOROSCOP
Horoscop 5 mai 2025. Fecioarele au parte de inspirație astăzi, dar ca să o poată folosi, vor avea nevoie și de mai multă stăpânire de sine

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI