Zelenski a semnat acordul în cadrul unei ceremonii alături de preşedintele Consiliului European, Charles Michel, şi de preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen.

Acordul este rezultatul unor discuţii între cele 27 de state membre UE care au durat câteva luni până s-au convenit termenii sprijinirii de către UE a securităţii pe termen lung a Ucrainei.

Acordul stabilește angajamentul UE de a continua să sprijine Ucraina în domeniile securității și apărării, inclusiv livrări de arme și formare militară.

Totodată, cuprinde noi planuri pentru o cooperare mai strânsă între industria de apărare din Ucraina şi UE.

„O cooperare mai puternică cu industria de apărare ucraineană va contribui la întărirea capacității Ucrainei de a se apăra și va aduce beneficii capacității industriei europene de apărare de a sprijini atât nevoile statelor membre, cât și cele ale Ucrainei”, se arată în acordul de securitate, citat de Kyiv Indepedent.

De asemenea, acordul conţine şi o nouă procedură de consultare în situaţii de criză. În cazul în care Rusia va ataca din nou Ucraina după actuala invazie sau foloseşte arme nucleare în timpul războiului în curs, UE şi Ucraina trebuie să organizeze consultări de urgenţă în termen de 24 de ore, la cererea oricărei dintre cele două părţi, pentru a discuta despre un posibil sprijin. 

În același timp, Ucraina se angajează să facă reforme pe drumul său către aderarea la UE, inclusiv în domeniul securității, informațiilor și apărării. Ucraina trebuie, de asemenea, să consolideze măsurile de transparență și responsabilitate în ceea ce privește asistența primită, precum și să contribuie la securitatea UE.

Ucraina a semnat deja 17 acorduri de securitate bilaterale similare, printre care cu SUA, Franţa, Germania, Marea Britanie şi Japonia.

Urmărește-ne pe Google News