Kuleba a cerut vineri clarificări de la Moscova, pe baza Documentului Viena – un acord ce se referă la măsurile de creştere a încrederii şi securităţii în spaţiul OSCE, din care face parte și Rusia -, dar nu le-a primit.

„Dacă tot vorbește despre securitatea indivizibilă din OSCE, Rusia ar trebui să dea dovadă de transparență și să-și explice acțiunile militare, pentru ca situația să dezescaladeze și să reinstaurăm securitatea tuturor statelor din zonă”, a spus ministrul ucrainean.

Următorul pas firesc, după cererea ignorată de vineri, spune Kuleba, este o întâlnire Ucraina-Rusia + alți membri-cheie din OSCE, întâlnire pe care a solicitat-o în regim de urgență, „în maximum 48 de ore”, pentru a clarifica situația de la graniță, unde Moscova a masat peste 100.000 de militari.

Moscova a negat că intenționează să invadeze Ucraina și a acuzat Occidentul de isterie, însă vineri seară, Joe Biden și-a avertizat aliații europeni că Putin e decis să atace și e posibil să facă această mișcare în câteva zile. Apoi, SUA le-au cerut cetățenilor americani să părăsească Ucraina. Același lucru a fost făcut apoi de multe alte state.

Diplomații ruși au început să plece și ei, sâmbătă, urmați, duminică, de personalul OSCE.

Duminică, președintele Vladimir Zelenski a vorbit la telefon cu Joe Biden, care l-a asigurat, din nou, că are tot sprijinul SUA și NATO în cazul unui eventual conflict cu Rusia. Amândoi au fost de acord că trebuie continuat efortul diplomatic pentru dezescaladarea situației, însă ultimul astfel de efort, discuția purtată de Biden cu Putin sâmbătă, a fost fără rezultat.

Zelenski l-a invitat pe Biden în Ucraina, însă e puțin probabil ca președintele american să dea curs invitației, în situația actuală.

Foto: EPA

 
 

Urmărește-ne pe Google News