„Dintre armele de care avem nevoie, noi am primit circa 10%”, şi-a exprimat regretul adjunctul ministrului apărării ucrainean Anna Maliar, la postul public de televiziune.
„Au mai puţină importanţă eforturile desfăşurate de Ucraina şi profesionalismul armatei noastre, fără ajutorul partenerilor occidentali nu vom putea câştiga acest război”, a subliniat Maliar.
Potrivit acesteia, situaţia este foarte dificilă în special în Donbas, unde ruşii avansează treptat de câteva săptămâni, în prezent aceştia controlând aproape toată provincia Luhansk.
Reprezentanta Kievului a solicitat un „calendar precis, într-un viitor apropiat” al livrărilor de armament, nu doar un angajament verbal al Occidentului de a susţine financiar şi militar Ucraina.
Foto: Profimedia