„Am renunțat la arme și acum uitați-vă ce se întâmplă”. Ucraina a cedat un arsenal nuclear uriaș în urmă cu 30 de ani

Președintele Mihail Gorbaciov își anunța demisia pe 25 decembrie 1991 și înmâna servieta nucleară președintelui Federației Ruse, Boris Elțîn. Acest ultim act a consfințit dispariția URSS. Însă, în urma sa, rămânea uriașul arsenal nuclear, o mare parte a acestuia aflându-se în Ucraina.

Problema pentru liderii militari de la Moscova era că arsenalul nuclear al URSS se afla nu în una, ci în trei țări acum suverane, în afara Rusiei: Ucraina, Belarus și Kazahstan.

Când Ucraina era a treia putere nucleră din lume

La sfârșitul Războiului Rece, a treia putere nucleară de pe pământ, după Rusia și SUA, nu era Marea Britanie, nici Franța sau China, era Ucraina, scrie NY Times.

Statele Unite și aliații săi și-au exprimat însă așteptările ca un singur stat cu capabilități nucleare să rămână în urma prăbușirii URSS și toată lumea a înțeles că acel stat va fi Rusia.

În timp ce oficialii din Belarus și cei din Kazahstan s-au conformat acestei dorințe, în Ucraina dezarmarea nucleară a urmat un traseu mai complicat și dificil.

Intenția inițială a Ucrainei de a deveni un stat fără arme nucleare, consemnată în Declarația Suveranității din 1990, a lăsat loc unei poziții mai nuanțate la scurt timp după ce țara și-a obținut independența în anul următor.

Recomandări

PSD continuă strategia prudenței electorale cu un obiectiv îndrăzneț: „în liniște” către 38-39 la sută din voturi

Țara cu 5.000 de arme atomice

Peste 5.000 de arme nucleare erau staționate în Ucraina. Bazele militare ale Kievului dețineau rachete cu rază lungă de acțiune care transportau până la 10 focoase termonucleare, fiecare cu mult mai puternică decât bomba care a distrus Hiroshima. Doar Rusia și Statele Unite aveau mai multe arme.

Au urmat dezbateri interne aprinse și negocieri internaționale tensionate. Volodimir Tolubko, un fost comandant al bazei nucleare care fusese ales în parlamentul ucrainean, a susținut că Kievul nu ar trebui să renunțe la avantajul său atomic.

Dezarmarea „romantică și prematură”, discordie între guvern și armată

În aprilie 1992, el a spus că este „romantic și prematur” ca Ucraina să se declare stat nenuclear și a insistat că ar trebui să păstreze cel puțin unele dintre focoasele sale cu rază lungă de acțiune, suficientă pentru a „descuraja orice agresor”.

Recomandări

Guvernul a dat 37 de milioane de euro pentru lână în șase ani. Două treimi din acești bani au ajuns la un afacerist lansat în imobiliare alături de tatăl fostului șef al Poliției

La acea vreme, atât experții ucraineni, cât și cei americani au pus sub semnul întrebării oportunitatea dezarmării.

Poziția lui Tolubko nu a câștigat niciodată un sprijin larg, ci a agravat tensiunile existente.

La jumătatea lui 1993, un acord ca Ucraina să renunțe la armele sale nucleare părea departe de a fi finalizat.

Denuclearizarea a născut discordie între guvernul și armata țării. În 1992, la o lună după ce URSS a încetat să existe, președintele și ministrul apărării al Ucrainei le-au ordonat comandanților militari și oamenilor lor să-și declare loialitate față de noua țară, iar mulți au refuzat.

Însă, în 1994, Kievul se alătura Tratatului de Neproliferare Nucleară de la Moscova, ca stat non-nuclear, fiind de acord să transfere toate focoasele sale nucleare Rusiei și să dezmembreze, cu asistență tehnică din partea SUA, toate ICBM-urile, silozurile, bombardierele și rachetele nucleare de croazieră de pe teritoriul său.

Țara a primit, în schimb, despăgubiri pentru materialele de fisiune din focoase și garanții de securitate din partea statelor nucleare recunoscute.

Ce prevedea Memorandumul de la Budapesta. „Niciuna dintre națiunile semnatare nu va folosi forța și va respecta suveranitatea”

Recomandări

Sondaj INSCOP la comanda Libertatea. Cine cred românii că ar fi un prieten mai bun al României dintre Donald Trump și Kamala Harris

La sfârșitul anului 1994, angajamentele au fost concretizate, iar Acordul, cunoscut sub numele de Memorandumului de la Budapesta, semnat de Rusia, Ucraina, Marea Britanie și Statele Unite, promitea că niciuna dintre națiuni nu va folosi forța împotriva Ucrainei și toate îi vor respecta suveranitatea și granițele existente. 

Bombele, obuzele de artilerie, minele terestre și focoasele mici cu rază scurtă de acțiune au fost cel mai ușor de mutat. Mai complicată a fost situația rachetelor cu rază lungă de acțiune, de 100 de tone și înalte de 27 de metri. Chiar și așa mai 1996, ultimele focoase nucleare din Ucraina au fost transportate în Rusia.

E celebră imaginea cu un muncitor care conduce o mașinărie care taie botul unui Tupolev-22M3 al Ucrainei, cunoscut în Occident ca „Backfire”, aeronava strategică de fabricație sovietică capabilă să transporte arme nucleare. Un total de 60 de avioane au fost distruse, conform acordului de dezarmare.

Îndepărtarea acestui arsenal a fost salutată ca un triumf al controlului armelor nucleare. Diplomații și activiștii pentru pace au considerat Ucraina drept un model într-o lume a potențialelor puteri nucleare.

Cel mai important atu pe care l-a avut Kievul, „know how”-ul științific și capacitatea industrială militară care a contribuit la construirea arsenalului URSS, este istorie. Păstrarea capacităților tehnice ar fi permis ca Ucraina să își asume controlul direct asupra armelor aflate pe teritoriul său și să producă, pe cont propriu, materialele necesare armelor nucleare, dacă ar fi dorit să facă asta.

„Noi am renunțat la tot arsenalul în schimbul a nimic”, a declarat Andri Zahorodniuk, fost ministru al apărării. Referindu-se la asigurările de securitate pe care Ucraina le-a câștigat în schimbul armelor sale nucleare, a adăugat: „Acum, de fiecare dată când cineva ne oferă să semnăm o foaie de hârtie, răspunsul este: Mulțumim foarte mult, dar am mai semnat degeaba, cu ceva timp în urmă”.

„Am avut armele, am renunțat la ele și acum uitați-vă ce se întâmplă. La nivel popular, asta este narațiunea”, constată Mariana Budjeryn, specialist în probleme de securitate în zona est-europeană, la Universitatea Harvard.

„Regretul despre ideea că ai fost supus unei nedreptăți este tardiv”, a adăugat Dr. Budjeryn, originară din Ucraina, într-un interviu pentru New York Times. 

„Nimeni nu a luat în calcul ascensiunea unei persoane precum Putin”

Ceea ce a anulat angajamentele diplomatice a fost „eșecul colectiv” al Washingtonului și Kievului de a lua în considerare ascensiunea unei persoane ca Vladimir Putin, a declarat Steven Pifer, negociator al Memorandumului de la Budapesta și fost ambasador al SUA în Ucraina, acum profesor la Universitatea Stanford.

În Ucraina, invazia Crimeei și războiul îndelungat au dus la o serie de apeluri pentru reînarmarea atomică.

În 2014, Volodimir Ohrizko, fost ministru de externe, a susținut că Ucraina are acum dreptul moral și legal de a-și restabili statutul nuclear. În iulie, un bloc parlamentar ultranaționalist a introdus un proiect de lege pentru redobândirea arsenalului. Mai târziu în acel an, un sondaj a arătat că aprobarea publică a fost de aproape 50% pentru reînarmarea nucleară.

Anul trecut, ambasadorul Ucrainei în Germania, Andri Melnik, a declarat că Kievul ar putea căuta arme nucleare dacă nu poate deveni membru al NATO. „Cum altfel ne putem garanta apărarea?” s-a întrebat deminitarul Melnik. Ministerul de Externe de la Kiev a negat că astfel de opțiuni sunt luate în considerare.

„Dacă nu se ajunge la o soluție diplomatică, aceasta va întări impresia că statele cu arme nucleare pot agresa statele non-nucleare”

Experții occidentali cred că Kievul s-ar putea confrunta cu aceleași dileme cu care s-a confruntat Teheranul, care a lucrat constant timp de zeci de ani pentru a dobândi cunoștințele și materialele necesare pentru a construi o bombă.

În context mai larg, experții se tem că actuala criză ar putea transforma Ucraina dintr-un exemplu de beneficii ale controlului armelor într-un exemplu care ar putea determina Iranul și Arabia Saudită să-și continue propriile programe de arme nucleare.

„Dacă nu se ajunge la o soluție diplomatică, aceasta va întări impresia că statele cu arme nucleare pot agresa statele non-nucleare” și astfel „reduce stimulentele” pentru dezarmare, a spus Daryl G. Kimball, director executiv al Asociației pentru Controlul Armelor din Washington.

Urmărește-ne pe Google News