Bărbatul în vârstă de 27 de ani a reușit să ceară ajutor, sâmbătă, după ce, fiind de trei zile pe munte, a rămas fără apă şi hrană.
Salvamontiştii au făcut joncţiunea cu colegii de la Poliţia de Frontieră Poienile de sub Munte, structură a ITPF Sighetu Marmaţiei, şi au mers către zona în care se afla bărbatul. Deplasarea lor a durat câteva ore din cauza terenului accidentat, fiind imposibil accesul auto.
„Salvatorii montani împreună cu colegii de la Poliţia de Frontieră au ajuns la cetăţeanul ucrainean. Acesta este deshidratat, nemâncat şi acuză dureri la membrele inferioare care îl pun în dificultate de a se mai deplasa. Având în vedere că evacuarea terestră în aceste condiţii ar putea dura până la 10-12 ore s-a luat decizia de a se solicita elicopterul”, au anunțat reprezentanţii Salvamont Maramureş.
În timpul acţiunii de salvare au mai fost descoperiți pe munte alţi doi cetăţeni ucraineni. Aceştia se aflau în deplasare şi au fost preluaţi de poliţiştii de frontieră din Poienile de sub Munte.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro
CRH_RO • 19.05.2024, 23:31
***
Acest comentariu a fost moderat pentru: încalcă regulile site-ului.
zorrozabal • 19.05.2024, 14:44
Oare transfugilor care au trecut clandestin frontiera li se acorda statutul de reufugiat, sau...sunt deferiți lui Zelenski?