O echipă a Salvamont Maramureş şi o echipă a Politiei de Frontieră a ITPF Sighetu Marmatiei, structura Poienile de sub Munte, au plecat vineri pentru recuperarea şi extragerea bărbatului ucrainean, rătăcit în zona montană. Salvatorii au urcat în zona Vf Farcău 1957 m, pentru căutarea cetăţeanului ucrainean care trecuse frontiera şi se afla pe munte.

În timpul urcării, echipele de salvare au mai identificat încă 4 cetăţeni ucrainieni. „În zonă nu este semnal, nici pe staţii şi nici pe telefoanele mobile, astfel că salvatorii montani au utilizat telefonul satelitar pentru a efectua un apel prin care au anunţat Poliţia de Frontieră Poienile de sub Munte despre această situaţie. Colegii de la Poliţia de Frontieră au trimis un echipaj care îi va recupera pe cei 4”, a transmis Salvamont Maramureş. 

 
 

Urmărește-ne pe Google News