Kononenko a fugit în Elveția împreună cu mama ei de 69 de ani. Cele două ucrainence au fost primite de o familie din Egg. O compatriotă cu care era prietenă a dus-o pe Oksana la Centrul Federal de Azil. În timpul reportajului televiziunii naționale SRF la fața locului, prietena a împins-o pe Kononenko în fața camerei.

Întrebată de reporteri despre dorințele și viitorul ei în Elveția, Oksana a răspuns, clar, că și-ar dori să lucreze la o bancă din această țară. 

Un membru al Consiliului de Administrație al băncii private Bergos din Zurich a urmărit programul din 16 martie, unde declarația lui Kononeko a durat aproximativ opt secunde. 

„Mă simt cumva vinovată că eu sunt în siguranță”

A făcut rost de numărul femeii, expertă financiar și vorbitoare de limbă engleză. După o perioadă de stagiatură, Oksana va începe slujba luni, 16 mai.

Peter Raskin, șeful băncii care a angajat-o pe Oksana, afirmă că acesta nu a fost „un truc de PR. Este calificată, are experiență în private-banking și management de proiect. Oameni ca ea nu au nicio problemă să găsească un loc de muncă în Elveția”. 

Diverse alte bănci helvete au demarat acum programe de recrutare pentru ucraineni. UBS și Credit Suisse au anunțuri de angajare în ucraineană.

Potrivit propriilor declarații, Oksana s-a acomodat în Elveția, dar este îngrijorată de situația de acasă: „Mă simt cumva vinovată pentru că eu sunt în siguranță”.

Urmărește pe Libertatea LIVETEXT cu cele mai noi informații despre războiul din Ucraina

 
 

Urmărește-ne pe Google News