ComenteazăPurișev este un om de afaceri din Kiev, originar din Mariupol. Bărbatul deținea un club în orașul-port, transformat între timp în buncăr pentru zeci de ucraineni care se adăpostesc de bombardamente.
La începutul lunii martie, când orașul a început să fie ținta constantă a bombardamentelor rusești, Mihail a decis să intre cu mașina în Mariupol.
„Știam că se duc lupte și că nimeni nu se încumetă să intre în oraș. Dar angajații mei erau acolo“, a spus ucraineanul.
Ajutat de prieteni, Mihail a cumpărat o dubă roșie, pe care a scris cu alb cuvântul „Voluntarul”. Apoi, a pornit spre Mariupol. Mihail a intrat de 6 ori în oraș, a dus conserve de carne și legume, medicamente, iar pe drumul de întoarcere a reușit să evacueze și mai mulți oameni.
În acțiunea bărbatului, s-au alăturat și alți voluntari. Cu ajutorul lor, mii de oameni au fost evacuați din calea bombardamentelor. Unii dintre ei însă au căzut victime ale atacurilor. Mihail spune că aproximativ 20 dintre voluntarii care i s-au alăturat au trecut peste suprafețe minate, au nimerit într-un schimb de focuri sau i-au prins rușii.
„Erau oameni care au spus: cineva trebuie s-o facă! Și, pur și simplu, au pornit la drum. Erau ucraineni, oameni simpli“, a spus Mihail.
Ucraineanul și-a documentat cu telefonul mobil toate călătoriile făcute la Mariupol. El a postat pe rețelele sociale imagini cu oameni înconjurând microbuzul și așteptând la coadă la mâncare.
Încă din primele zile ale războiului, trupele ruse au înconjurat Mariupolul și l-au atacat din toate părțile. Săptămâni întregi, mii de civili au rămași blocați în oraș, cu proviziile pe terminate, întrucât acordurile de încetare temporară a focului pentru deschiderea unor coridoare umanitare nu au fost respectate.
Cine voia să părăsească orașul își risca astfel viața, la fel și cine rămânea.
În drumul său, Mihail spune că a văzut multe cadavre care zăceau în oraș. Nimeni nu le-a înmormântat fiindcă era prea periculos să petreacă mult timp afară.
„De câte ori am zărit cadavre la marginea străzii mi-am ferit privirea de teamă să nu văd vreun copil mort acolo. Cred că aș fi fost distrus“, povestește Mihail.