„Nu pot numi acei oameni care au atacat regiunea Kursk altceva decât că sunt cu adevărat fasciști și sataniști. Voi menționa doar un caz din multe care sunt documentate. La Sudja, forțele armate ucrainene au intrat într-un orfelinat, unde și-au stabilit comandamentul. Au forțat copiii fără părinți și îngrijitorii lor să urce la etajul al doilea. Inamicul face un scut uman din acei micuți!”, a spus comandantul forțelor speciale.

Potrivit lui Alautdinov, în așezările rusești capturate în urma incursiunii ucrainene din 6 august „au rămas bătrâni, femei, copii. Au fost tortură, violuri, crime de război. Înregistrările au arătat care a fost atitudinea soldaților fasciști față de populația noastră civilă. Am primit un număr uriaș de fotografii în care vedeam civili care au fost împușcați pur și simplu, în cap, în ceafă”.

„Vom răzbuna fiecare femeie care a fost violată și ucisă și fiecare copil care a fost atins”

„Toți acești civili, din păcate, au murit, undeva, probabil din vina noastră”, recunoaște generalul, ale cărui trupe apărau granița dintre regiunea ucraineană Sumî și regiunea rusă Kursk.

„Pot să spun doar cuvinte de condoleanțe tuturor celor dragi acestor oameni. Cer răbdare pentru voi toți, desigur. Singurul lucru pe care vă pot promite tuturor este că nu vor rămâne nerăzbunați. Vom răzbuna fiecare persoană nevinovată ucisă în țara noastră”, a insistat generalul.

„Vom răzbuna fiecare femeie care a fost violată și ucisă. Ne vom răzbuna pentru fiecare copil pe care l-au atins. Sunt încrezător în victoria totală a Rusiei”, a conchis Alautdinov.

Însoțiți de armata ucraineană, jurnaliștii de la Washington Post au realizat un reportaj în Sudja, oraș cu 5.000 de suflete cucerit în timpul ofensivei Kievului din regiunea rusă Kursk.

Washington Post: „Nicio dovadă că armata ucraineană a jefuit sau atacat civili”

Reporterii escortați de trupele ucrainene nu au văzut nicio dovadă că armata ucraineană ar fi jefuit sau atacat civili.

Cei 10 civili intervievați de The Washington Post în Sudja spun că sunt tratați bine și nu au informații despre rezidenți care să fi fost uciși, dar că își doresc în continuare ca orașul să revină sub control rusesc.

Urmărește-ne pe Google News