Generalul rus Iakov Rezanţev, 48 de ani, comandantul celei de-a 49-a armate combinate a Rusiei, a fost ucis într-un atac în apropierea oraşului Herson, din sud, potrivit Ministerului Apărării al Ucrainei, preluat de BBC. Un oficial occidental a spus că este al şaptelea general care a murit în Ucraina.
Consilierul prezidențial ucrainean Oleksi Arestovici a declarat că Rezanțev a fost „lichidat” pe aerodromul din Chornobaivka, regiunea Herson, a notat Blick. Partea rusă nu a confirmat încă decesul.
Potrivit surselor ucrainene, Rezanțev a jucat un rol esențial în uciderea civililor în orașul asediat Mariupol. Comandantul a atras deja atenția prin violența împotriva populației civile și în timpul operațiunilor militare anterioare din Abhazia și Siria.
Generalul era de părere că Ucraina va fi cucerită în scurt timp. Serviciile secrete de la Kiev au interceptat o discuție între doi soldați ruși, în a patra zi de luptă. „Știi ce ne-a spus genealul? Că nu este este un secret pentru nimeni că această operațiune specială este la doar câteva ore distanță de final”, spunea unul dintre militari.
Rezanțev a greșit, ucrainenii rezistă de săptămâni întregi.