Primarul Kievului, Vitali Klitschko, a anunțat, într-un mesaj pe Telegram, că 28 de drone au fost lansate luni dimineață asupra orașului, multe dintre ele fiind doborâte.

„De dimineața, 28 de drone au zburat în direcția Kievului. Datorită forțelor noastre armate și apărării aeriene, cei mai mulți teroriști zburători au fost doborâți. În total, la Kiev s-au auzit cinci explozii. Una dintre ele, într-o clădire rezidențială din districtul Șevcenkiv. Salvatorii continuă să stingă structurile clădirii și lucrează la demontarea resturilor”, a precizat Klitschko.

Dronă iraniană deasupra Kievului, pe 17 octombrie. Foto: Profimedia Images

Klitschko a publicat o fotografie a epavei uneia dintre dronele doborâte, pe care este vizibilă inscripția „Geran-2”. Așa numește Ministerul rus al Apărării dronele kamikaze Shahed-136, achiziționate din Iran.

Până acum, numărul persoanelor ucise în urma raidului cu drone kamikaze asupra unei clădiri rezidențiale a ajuns la trei. 19 persoane au fost salvate dintre dărâmături, dar continuă operațiunile de salvare și e posibil să fie găsite și alte victime, spun oficialitățile.

Au apărut și imagini cu epava uneia dintre dronele kamikaze rusești care au atacat centrul Kievului dimineața doborâte. Polițiști de patrulare, un soldat, un agent de anchetă penală și un ofițer al forțelor speciale au doborât un „Shahed” deasupra Kievului, la apropierea dronei de țintă, cu mitraliere și pistoale.


https://twitter.com/Gerashchenko_en/status/1581959594112262144?ref_src=twsrc%5Etfw 

„A fost a patra dronă. Dacă băieții nu o doborau, ar fi putut ajunge în locul în care s-au efectuat lucrările de salvare, iar salvatorii, medicii, polițiștii ar fi putut muri”, a scris Anton Gerașcenko, unul dintre consilierii importanți ai Ministrului de Interne ucrainean, pe Telegram.

Soldați ucraineni trag spre o dronă kamikadze trimisă de ruși la Kiev. Foto: Profimedia Images

Șeful adjunct al Oficiului Președintelui Ucrainei, Kirill Timoșenko, a clarificat, la ora 12.25, bilanțul atacului cu drone: 19 persoane au fost salvate, 4 au fost rănite și 3 au murit.

Urmărește-ne pe Google News