Se vorbește puțin despre bărbații care nu vor să lupte, dar ei există, iar unii fac pași extremi pentru a evita să fie nevoiți să meargă în față, scrie sursa citată.
Conform legii ucrainene, cine are o rudă apropiată cu un handicap poate fi eliberat din serviciul militar sau poate primi o amânare a mobilizării. Este, de asemenea, un motiv legitim de a părăsi țara.
NGL Media a găsit participanți la acest sistem de căsătorii simulate care câștigă între 2.000 și 7.000 de euro din organizarea mariajelor. Potrivit Biroului Ucrainean de Statistică, 5.076 de euro este salariu anual mediu în țară.
„95 de cazuri din 100”
„Din experiența mea, din 100 de cazuri de militari care solicită eliberare din serviciu militar din motive familiale, 95 de cazuri folosesc această temă, adică dacă soția, părinții lor sau părinții soției au handicap. Pentru a obține scutire, este suficient să faci o astfel de căsătorie”, explică avocatul Yevhen Filipeț.
Principala dificultate în astfel de cazuri este că aceste căsătorii „formale” sunt legale. Cu toate acestea, poliția și Serviciul de Securitate al Ucrainei reușesc, uneori, să rețină persoanele care câștigă bani din organizarea unor astfel de căsătorii, mai scrie sursa citată.
Există grupuri pe Facebook și Telegram care fac oferte pentru persoanele interesate de căsătorii aranjate. Cei mai mulți dintre ei nici măcar nu maschează despre ce este vorba: există anunțuri regulate care caută femei cu dizabilități sau, dimpotrivă, bărbați care doresc să plece în străinătate prin căsătorie „de formă”.
„Desigur, o fac pentru bani”
Așa-zișii intermediari preiau apoi stabilirea contactlelor și, uneori, chiar procedurile administrative în vederea finalizării căsătoriei.
Sunt contactată de femei cu dizabilități și bărbați și îi ajut, doar transmit contactele, îi aduc împreună. Desigur, o fac pentru bani. N-o să fac asta gratis. Îi prezint, apoi discută între ei, merg mai departe, se căsătoresc. Acolo se oprește implicarea mea.
Margarita Belova:
Există și „fabrica de divorțuri fictive”
NGL Media a scris, anterior, și despre „fabrica de divorțuri fictive” din țară. Mai exact, unii bărbați din Ucraina au fost scutiți de serviciul militar după ce au depus cererea de divorț și au mers în instanță pentru a deveni singurul tutore al copiilor lor. Asta cu ajutorul unor judecători corupți care au primit mită de 3.500 de dolari pentru fiecare caz, pentru a se pronunța în favoarea clienților.
Un bărbat înregistrat ca tutore legal unic al unui copil este scutit de mobilizare și poate chiar să părăsească țara, ceea ce ucrainenii de vârstă militară nu au voie să facă, potrivit legii marțiale.
Cercetările NGL Media au mai arătat că sute de organizații neguvernamentale și fundații caritabile au fost implicate în evadarea a aproximativ 2.250 de bărbați de vârstă militară.
Pentru că mai este nevoie de mai mulți militari în războiul contra agresorului rus, parlamentul ucrainean a redus, marți, să reducă limita de vârstă pentru serviciul militar, de la 27 la 25 de ani, și vrea să mobilizeze mai mulți bărbați.
Foto cu caracter ilustrativ: Hepta