Cei şase deputaţi ai Partidului Mişcarea Populară (PMP), al cărui fondator este Traian Băsescu şi care a fost condus de Elena Udrea, şi-au unit forţele cu oamenii care au intrat în Parlament pe listele PPDD, partid înfiinţat de Dan Diaconescu.
„Deputaţii fondatori ai Partidului Naţional Democrat împreună cu deputaţii din cadrul PMP au luat decizia să acţioneze într-un grup comun. Practic, începând de astăzi, 16 deputaţi vor activa în cadrul grupului parlamentar Democrat şi Popular. Fiecare dintre grupuri o să-şi păstreze identitatea, iar motivul pentru acre am făcut această asociere în cadrula cestui grup constă în o mai bună exercitare a mandatului parlamentar”, a spus Daniel Fenechiu, deputat PND.
„Vom acţiona la nivel parlamentar împreună. În plan politic, fiecare îşi continuă drumul său”, a precizat liderul PMP Eugen Tomac. Ambii foşti lideri ai celor două partied se află acum după gratii, unul în arestul Poliţiei, Elena Udrea PMP şi Dan Diaconescu la Rahova.