Cererea vine ca urmare a declaraţiilor lui Boc privind susţinerea sa pentru Elena Udrea, candidatul Partidului Mişcarea Populară, la alegerile prezidenţiale.
„Îi solicit public domnului Emil Boc să-şi dea demisia din PDL. Primarul Clujului a declarat că susţine la alegerile prezidenţiale candidatul unui alt partid, într-un mod cu totul sfidător, jignind integritatea şi onestitatea membrilor PDL. Dacă vrea în PMP, să se ducă în PMP, să fie bărbat, să aleagă şi să-şi dea demisia de onoare. Ȋn orice context politic, atitudinea domnului Boc este de neacceptat”, a declarat parlamentarul constănţean.
„PDL şi fiecare membru am plătit electoral în urma guvernării Boc, pentru ca el să vină, în mai puţin de un an, şi să trădeze de două ori partidul al cărui preşedinte a fost. Mai mult, întregul PDL l-a susţinut pe Emil Boc în actul guvernării, iar acesta alege astăzi să o susţină pe Elena Udrea, candidatul unui alt partid. Ştim bine că Elena Udrea, cel puţin în judeţul Constanţa, a avut o relaţie mai mult decât instituțională cu Radu Mazăre şi cu Nicuşor Constantinescu şi nu sunt singurii PSD-işti cu care colaborează foarte bine”, a subliniat senatorul Christian Gigi Chiru, preşedinte al organizaţiei judeţene Constanţa a Partidului Democrat Liberal.
 
 

 
 

Urmărește-ne pe Google News