Ministrul Udrea consideră lipsa de încredere a lui Traian Băsescu în potenţialul ei de lider de partid sau de Guvern drept o decepţie pentru toate femeile democrat-liberale, scrie Antena 3.
„M-a surprins faptul că cel mai mare susţinător al femeilor din politică, domnul Traian Băsescu, un bărbat în politică, căruia multe, mai ales din PD-L, îi datorează ascensiunea, cariera şi funcţiile pe care le ocupă. Suntem multe femei în funcţii importante, adică Roberta Anastase, Anca Boagiu, Sulfina Barbu, Monica Iacob Ridzi, iar el nu ne-a dat şansă la funcţia de preşedinte al partidului, la cele mai înalte funcţii în stat. Ăsta sigur că e un motiv de decepţie pentru noi, femeile”, a declarat Elena Udrea, joi seara, la postul B1 Tv.
Declaraţia vine după ce şeful statului susţinea la sfârşitul săptămânii trecute, într-o emisiune televizată, că Elena Udrea nu este pregătită pentru şefia Executivului sau a PDL. Şeful statului consideră că un candidat femeie la preşedinţia României sau la şefia PDL nu ar avea şanse să câştige.