Acordul, anunțat vineri în timpul unei vizite de trei zile a președintelui american Joe Biden la Bruxelles, prevede ca Statele Unite să livreze UE cel puţin 15 miliarde de metri cubi suplimentari de GNL până la sfârşitul acestui an și a minimum 50 miliarde metri cubi anual cel puțin până în 2030.

Această cantitate ar însemna o treime din gazele cumpărate anual din Rusia, după cum a spus vineri președinta comisiei Europene Ursula von der Leyen, într-o conferință de presă comună susținută alături de președintele SUA Joe Biden.

”Astăzi am convenit asupra unei strategii comune cu aceste obiectiv, accelerându-ne în acelaşi timp progresele spre un viitor energetic curat şi sigur. Iniţiativa se concentrează pe două chestiuni centrale. Una este de a ajuta Europa să îşi reducă dependenţa de gazul rusesc cât mai repede posibil. Iar a doua este de a reduce cererea generală de gaz a Europei”, a declarat Joe Biden, citat de Reuters și Agerpres.

Blocul comunitar a anunțat deja că intenționează să reducă importul de gaze naturale ruseşti prin importuri şi prin creşterea producţiei de energie regenerabilă, ca răspuns la invazia Ucrainei de către Rusia.

Rusia este unul dintre principalii furnizori de energie ai Europei, iar în prezent asigură aproximativ 40% din necesarul de gaz al UE. În urma invaziei Ucraina, s-au înregistrat scumpiri-record în acest sector.

Anterior, joi, președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a declarat că Rusia nu va mai putea folosi resursele energetice pentru a șantaja Europa.

La începutul lunii martie, Comisia Europeană a prezentat un plan intitulat REPowerEU de a reduce importurile de gaz rusesc cu două treimi până la finalul acestui an și de a pune capăt dependenței sale de aprovizionarea cu combustibil din Rusia „cu mult înainte de 2030”.

 
 

Urmărește-ne pe Google News