Sancțiuni ample, precum blocarea conturilor și interzicerea intrării în UE, au fost decise miercuri, 7 decembrie, la Bruxelles ca urmare a atacurile rusești cu rachete îndreptate asupra infrastructurii civile, din ultimele săptămâni. Noul pachet necesită aprobarea celor 27 de state membre ale UE
Sancțiunile se concentrează și asupra familiei lui Ramzan Kadîrov. UE a pus pe listă două dintre fiicele lui liderului cecen și un văr al acestuia.
Pe lângă munca de propagandă pentru tatăl ei, Aișat Kadîrova, 23 de ani, cea mai mare dintre fiicele lui Kadîrov, deține și un brand de modă, Firdaws.
Chechen leader Ramzan Kadyrov announced on Telegram that he has appointed his 21-year-old daughter, Aishat Kadyrova, as the republic’s first deputy culture minister. She has been the head of the Chechen fashion house Firdaws since the age of 18 & holds fashion shows in Europe. pic.twitter.com/1O5uW5BYpP
— Hromadske Int. (@Hromadske) September 2, 2020
De asemenea, pe lista de sancțiuni se află și altă fiică a comandantului cecen, Karina Kadîrova, șefa unei instituții de învățământ din Cecenia, și Turpal-Ali Vahaievici Ibragimov, vărul lui Kadîrov, care a ocupat numeroase funcții de rang înalt în Cecenia și ar fi participat la crime extrajudiciare.
Liderul cecen este unul dintre cei mai radicali susținători ai războiului din Rusia. A trimis mii de luptători în Ucraina și a răspândit propagandă de război aproape în fiecare zi, prin intermediul aplicației de știri Telegram, unde este urmărit de milioane de ruși.
Noile sancțiuni nu au lovit doar familia lui Kadîrov. UE vizează 136 de persoane, inclusiv 20 de deputați ai Dumei, 22 de membri ai Consiliului Federației Ruse și trei viceprim-miniștri, responsabili de furtul de cereale în Ucraina.
De asemenea, sunt afectați zece judecători și șapte oficiali și guvernatori, cu toții implicați în deportările de copii.
Pe listă sunt și 31 de ofițeri, responsabili militari pentru atacurile cu rachete asupra țintelor și infrastructurii ucrainene.
Urmărește pe Libertatea LIVETEXT cu cele mai noi informații despre războiul din Ucraina