Parlamentul ungar a adoptat marţi reintroducerea plasării sistematice în detenţie a tuturor migranţilor care au intrat în ţară, o măsură pe care a anulat-o în 2013, la presiunile UE şi Înaltului comisar ONU pentru refugiaţi. Noua lege a fost adoptată cu 138 de voturi pentru, şase contra şi 22 de abţineri și prevede că migranţii vor fi plasaţi în “zone de tranzit” la frontiera cu Serbia şi Croaţia. Ei vor rămâne în zonele respective până când justiţia ia o decizie definitivă privind cererea lor de azil.
Autorităţile ungare şi-au anunţat intenţia de a impune o astfel de măsură în luna februarie, când şeful Cancelariei premierului Viktor Orban, Janos Lazar, a precizat că migranţii vor fi cazaţi în containere. Însă, Consiliul Europei s-a arătat îngrijorat de această măsură, avertizând Ungaria că reprezintă o „încălcare clară” a Convenției Europene a Drepturilor Omului.
„Faptul de a-i priva automat de libertate pe toți solicitanții de azil este o încălcare clară a obligațiilor Ungariei” față ce această Convenție, a declarat comisarul pentru drepturile omului al Consiliului Europei, Nils Muiznieks, într-un mesaj publicat pe pagina sa de internet.
Acesta a precizat că legea aprobată de parlamentul ungar este „susceptibilă să înrăutățească situația deja extrem de problematică a solicitanților de azil în Ungaria”.
„A plasa în detenție o persoană cu scopul de a-i refuza intrarea pe teritoriu sau de a o expulza în țara de origine, trebuie să fie o măsură la care să se recurgă în ultimă instanță, doar dacă nu pot fi folosite măsuri mai puțin coercitive”, a reamintit Muiznieks.
Comisarul european pentru migraţie, Dimitris Avramopoulos, a anunțat, de asemenea, că urmează să viziteze în curând Ungaria pentru a avea o ‘discuţie serioasă’ cu autorităţile acestei ţări, care au decis plasarea sistematică în detenţie a tuturor solicitanţilor de azil, a anunţat miercuri purtătorul său de cuvânt, citat de AFP.
Vizita lui Avramopoulos la Budapesta ar putea avea loc în următoarele două săptămâni şi a fost decisă în urma reuniunii de marţi a colegiului comisarilor, unde s-a realizat o ‘evaluare juridică detaliată’ a legii votate de parlamentul ungar.
Legea adoptată marți de Budapesta se va aplica atât nou-veniților, cât și solicitanților de azil deja aflați în țară. În luna februarie, 586 de migranți se aflau pe tritoriul ungar.
La sfârşitul lunii august, Ungaria a anunţat că intenţionează să construiască un al doilea gard la frontiera de sud, cu Serbia. Potrivit premierului Viktor Orban, noul gard, care va fi ridicat paralel cu cel existent deja, va consolida apărarea în faţa unui eventual nou aflux de migranţi.
Budapesta se teme că, dacă Turcia renunţă la acordul cu UE pentru oprirea fluxului de refugiaţi, sute de mii de solicitanţi de azil ar putea traversa din nou Europa.
În contextul valului de imigranţi extracomunitari, Ungaria a construit garduri metalice la frontierele cu Serbia şi cu Croaţia, semnalând de mai multe ori că ar putea lua măsuri similare pe segmente ale graniţei cu România.