Statele membre UE au avertizat Bruxelles-ul să nu ofere Ucrainei speranțe „nerealiste” în legătură cu o aderare rapidă la blocul comunitar, la summitul care va avea loc pe 3 febuarie la Kiev.

Reuniunea din Ucraina îi va oferi președintelui Volodimir Zelenski posibilitatea de a pleda pentru aderarea țării sale la UE, în fața președintei Comisiei Europene Ursula von der Leyen și a președintelui Consiliului European Charles Michel.

Zelenski vrea, de asemenea, să îi convingă pe europeni să adopte un mecanism legal de urmărire penală a rușilor pentru crime de război și să accepte utilizarea activelor rusești înghețate pentru a finanța reconstrucția Ucrainei.

Mai mulți diplomați de rang înalt din capitalele UE sunt îngrijorați însă de faptul că așteptările imposibile ale Ucrainei – inclusiv aderarea la UE până în 2026 – au fost încurajate, în loc să fie temperate, de către înalții oficiali de la Bruxelles.

„Niciun lider politic nu vrea să fie de partea greșită a istoriei. Nimeni nu vrea să fie acuzat că nu a făcut suficient”, a declarat un diplomat de rang înalt din UE, pentru Financial Times.

„Așa că li se spune că totul este posibil”, a adăugat el.

Premierul ucrainean așteaptă o aderare în doi ani

De ce nimeni nu poate prezice strategia Trump 2.0 privind Ucraina
Recomandări
De ce nimeni nu poate prezice strategia Trump 2.0 privind Ucraina

În semn de răspuns la invazia Rusiei din februarie anul trecut, UE s-a grăbit să sprijine Ucraina prin pachete militare, umanitare și financiare, inclusiv prin sancțiuni împotriva Rusiei care au afectat și economiile statelor membre.

De asemenea, blocul comunitar a luat măsura fără precedent de a acorda Ucrainei statutul de candidat oficial la aderare, în ciuda faptului că această țară nu îndeplinește cerințele standard.

Însă în timp ce unele state membre din Europa Centrală și de Est au susținut solicitările Ucrainei, alte capitale din nord și vest și-au exprimat îngrijorarea cu privire la dificultățile integrării unei țări cu o populația mare și săracă și cu un vast sector agricol.

Președintele Franței, Emmanuel Macron, a fost deosebit de precaut în ceea ce privește viteza aderării Ucrainei, avertizând în luna mai, înainte ca țara să devină oficial candidată, că procesul ar putea dura „câteva decenii”. 

Liderii instituțiilor UE au adoptat însă un ton ceva mai optimist. Președinta Comisiei Europene a declarat, cu ocazia unei vizite la Kiev, în septembrie, că „procesul de aderare este pe drumul cel bun”. „Este impresionant să vedem viteza, determinarea și precizia cu care progresați”, a adăugat ea.

Cu banii la vedere. PSD a cheltuit 90% din suma totală pusă la bătaie de candidații la Președinție în prima săptămână de campanie
Recomandări
Cu banii la vedere. PSD a cheltuit 90% din suma totală pusă la bătaie de candidații la Președinție în prima săptămână de campanie

Președintele Consiliului European, Michel, a declarat și el în această lună că UE trebuie să facă toate eforturile pentru a transforma promisiunea față de Ucraina în realitate, „cât mai repede posibil”. „Ucraina este UE și UE este Ucraina”, a declarat el în fața parlamentului ucrainean.

Această retorică a creat așteptări la Kiev, unde unii oficiali au semnalat deja o posibilă aderare rapidă în bloc. Prim-ministrul ucrainean Denis Șmihal a declarat, spre exemplu, că are în vedere un calendar de doi ani.

„Există riscul ca retorica să se ciocnească de realitate”

Sub acoperirea anonimatului, politicienii europeni care au vorbit cu Financial Times au temperat optimismul.

„Nu va exista o cale rapidă de aderare a Ucrainei la UE”, a declarat un al doilea diplomat UE. „Există riscul ca retorica să se ciocnească de realitate”, a observat el.

Mai mulți oficiali din statele membre au declarat pentru cotidianul financiar că executivul UE trebuie să clarifice Ucrainei faptul că există obstacole uriașe înainte de începerea negocierilor oficiale de aderare, care pot dura, la rândul lor, un deceniu sau mai mult.

„Acest decalaj (între promisiuni și realitate) a crescut de ceva timp. Și ajungem în punctul în care este prea mare”, a declarat un al treilea diplomat al UE.

Infractori prinși cu ajutorul inteligenței artificiale. Profesor dr. Vlad Niculescu Dincă: Trebuie să înțelegem aceste „unelte”, altfel există un risc real să fim toți tratați ca suspecți | Interviu

„Ei par să creadă că pot deveni membri chiar mâine. Și, în mod evident, nu este cazul”, a explicat acesta.

Summitul de la Kiev presupune întâlniri ale comisarilor europeni cu membrii guvernului ucrainean și discuții ale lui von der Leyen și Michel – care reprezintă statele membre – cu Zelenski.

Discuțiile de la Kiev vor sublinia necesitatea continuării reformelor, abordând, de asemenea, cooperarea economică și reducerea barierelor comerciale cu UE.

Și unii oficiali europeni se tem că promisiunile acestora vor merge prea departe.

„Von der Leyen și Michel s-ar putea să se întreacă, în dorința de a fi unul mai proucrainean decât celălalt”, a declarat unul dintre diplomații UE.

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentarii (1)

vudejea   •   01.02.2023, 10:31

Taceti mai din gura, bineinteles ca o sa adere la UE mai repede de 2 ani, cum vreti sa-si motiveze poporul? Au inceput sa inroleze si femei. Adica aceia mor servind interesele Sua si 12 mil de femei si copii si-au luat lumea in cap ca sa le tineti usa intredeschisa? Taceti caci imediat va scormoneste Sua in viata ante-lider si daca nu gaseste, inventeaza. Or poate vreti si voi ceva banuti caci asa manipuleaza Sua tari intregi, corupand cativa lideri, facandu-i santajabili iar tarile devin mai catolice decat papa, alergand sa indeplineasca voia nerostita. Sunt pro-european convins dar se intrevede saracia in UE, ceea ce aduce nationalistii la putere. Fara bunastare, bye-bye UE, ai fost un vis frumos, urat pentru toate celelalte puteri, Sua, Rusia, China, GB...Asa se joaca la doua capete in lipsa liderilor adevarati caci UE nu are lideri ci niste marionete in mainile multinationalelor or ale cui are instrumentul de santaj personal. Asa ca liderilor, schimbati retorica caci oricum nu o sa mai fie nimic de primit si nici cine sa primeasca

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Unul dintre cei mai renumiți chirurgi din România, condamnat la închisoare cu executare. A rămas și fără 250.000 de euro
Știrileprotv.ro
Unul dintre cei mai renumiți chirurgi din România, condamnat la închisoare cu executare. A rămas și fără 250.000 de euro
Wow! Incredibil cum arată și cu ce se ocupă soția lui Marcel Ciolacu. Sunt căsătoriți de mai bine de 20 de ani, însă abia acum s-a aflat
Viva.ro
Wow! Incredibil cum arată și cu ce se ocupă soția lui Marcel Ciolacu. Sunt căsătoriți de mai bine de 20 de ani, însă abia acum s-a aflat
“De câte ori l-ai înșelat pe Viorel?”, a întrebat-o Denise Rifai pe Oana Lis în emisiune. Iar Oana Lis a răspuns
Libertateapentrufemei.ro
“De câte ori l-ai înșelat pe Viorel?”, a întrebat-o Denise Rifai pe Oana Lis în emisiune. Iar Oana Lis a răspuns
Traseul din România care nu se mai găsește nicăieri în lume. E unic și trece prin locuri care te lasă fără cuvinte
FANATIK.RO
Traseul din România care nu se mai găsește nicăieri în lume. E unic și trece prin locuri care te lasă fără cuvinte
VIRAL! Aflat la volan, Gigi Becali a intrat în direct pe TikTok cu celebrul manelist: „Ești cu drogurile?”
GSP.RO
VIRAL! Aflat la volan, Gigi Becali a intrat în direct pe TikTok cu celebrul manelist: „Ești cu drogurile?”
Cum arată cei doi copii ai cuplului Nicolai și Monica Tand. Ce a dezvăluit îndrăgitul bucătar despre fiica lui în vârstă de 14 ani: „Am încurajat-o...” FOTO
Elle.ro
Cum arată cei doi copii ai cuplului Nicolai și Monica Tand. Ce a dezvăluit îndrăgitul bucătar despre fiica lui în vârstă de 14 ani: „Am încurajat-o...” FOTO
De la Antena1, la PRO TV! Cine e vedeta care a apărut la filmările pentru PROtevelion. Andra a început să țipe când a văzut-o! 'Doamne, ce bucurie!'
Unica.ro
De la Antena1, la PRO TV! Cine e vedeta care a apărut la filmările pentru PROtevelion. Andra a început să țipe când a văzut-o! 'Doamne, ce bucurie!'
Destinația ideală pentru a depăși o despărțire. E aproape de România
Financiarul.ro
Destinația ideală pentru a depăși o despărțire. E aproape de România
Trei notari au pus mâna pe 9 case prin metoda "nepotul". S-au îmbogăţit cu 560.000 de euro
Observatornews.ro
Trei notari au pus mâna pe 9 case prin metoda "nepotul". S-au îmbogăţit cu 560.000 de euro
Horoscop 8 noiembrie 2024. Racii simt nevoia să se exprime, având pretenția ca persoanele din jur să le acorde întreaga lor atenție
HOROSCOP
Horoscop 8 noiembrie 2024. Racii simt nevoia să se exprime, având pretenția ca persoanele din jur să le acorde întreaga lor atenție

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI