La finalul unui summit online al celor 27 de state, organizat joi, reprezentanții UE au apreciat situația sanitară ca fiind „foarte gravă”.
Franța a anunțat, după discuții, că, începând de duminică, va impune călătorilor din alte țări europene să prezinte un test PCR realizat cu 72 de ore înainte de plecare. Obligația nu se referă însă la călătoriile esențiale, la muncitorii frontalieri.
Ar putea apărea zona de risc „roșu închis”
Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a apreciat joi seară că „toate călătoriile neesenţiale” trebuie „puternic descurajate”.
„Suntem tot mai îngrijoraţi pe tema diferitelor mutaţii ale coronavirusului”, a spus von der Leyen. Șefa CE a avut această poziție după ce a consultat recomandările Centrului European pentru Controlul Bolilor (ECDC).
Von der Leyen a propus o redefinire a zonelor de risc din punct de vedere sanitar, prin introducerea unei noi categorii, „roșu închis”. Astfel, în cadrul UE, călătorii care provin din aceste regiuni ar putea fi obligaţi să facă un test înainte de plecare şi să intre în carantină la sosire.
Aceeași măsură a caratinei a fost impusă în SUA, după ordinul semnat joi de noul președinte american Joe Biden.
În ceea ce privește țările din afara UE, „propunem măsuri suplimentare de securitate pentru călătoriile esenţiale spre Europa, de exemplu cerând un test înainte de plecare”, a adăugat ea.