„Cerem (UNRWA) să accepte ca un audit să fie efectuat de experţi independenţi, aleşi de Comisia Europeană”, a declarat purtătorul de cuvânt al executivului comunitar, Eric Mamer.

De asemenea, în contextul acuzațiilor Israelului, potrivit cărora, angajați ai UNRWA au fost implicați în atacul Hamas din 7 octombrie, Comisia Europeană a precizat că, în funcție de rezultatele investigației ONU, va decide dacă va renunța sau nu la finanțarea acordată agenției, adăugând că până la finalul lunii februarie nu este prevăzută nicio plată.

„Comisia va examina acest subiect în lumina rezultatului anchetei anunţate de ONU şi acţiunile pe care le va întreprinde. Este absolut normal să cerem ca aceste acuzaţii să fie clarificate şi investigate dat fiind că suntem unul dintre principalii donatori”, a mai spus reprezentantul instituției europene.

Mai multe țări, printre care SUA, Australia, Canada, Italia, Marea Britanie, Finlanda, Ţările de Jos şi Germania, au anunțat în ultimele zile că suspendă finanțările către UNRWA.

Și Ministerul român al Afacerilor Externe a transmis luni că, „până la finalizarea investigației, nu va lansa proceduri pentru noi contribuții voluntare către UNRWA”.

Agenția ONU a anunțat vineri că a deschis o investigație după ce Israelul a acuzat că mai mulți angajați au fost implicați în atacurile lansate de Hamas pe teritoriul său pe 7 octombrie 2023, în urma cărora aproximativ 1.140 de oameni au murit și circa 250 au fost luați ostatici.

Secretarul general al ONU, Antonio Guterres, a transmis duminică, 28 ianuarie, că nouă dintre cei 12 angajați UNRWA vizați de acuzații au fost concediaţi, altul a fost ucis, iar identitatea altor doi este „în curs de clarificare”.

Ca răspuns la atacul Hamas de anul trecut, Israelul a lansat lovituri aeriene și o campanie terestră în Fâșia Gaza, în urma cărora peste 26.000 de oameni au murit, majoritatea femei, copii și adolescenți, conform datelor Ministerului Sănătății din enclavă, condus de Hamas.

Foto: Hepta

 
 

Urmărește-ne pe Google News