Acest lucru va fi posibil întrucât Comisia Europeană a adoptat o propunere privind reducerea birocraţiei în cazul actelor oficiale de care un cetăţean UE are nevoie când se mută într-un alt stat membru.
Mai exact, se elimină obligativitatea de a legaliza 12 categorii de documente oficiale, pentru care românii stăteau zile întregi la cozi şi plăteau o grămadă de bani pentru a fi în legalitate în ţara respectivă. În prezent, cetăţenii care se mută într- un alt stat UE trebuie să demonstreze că documentele lor oficiale sunt reale.
Pentru aceasta este nevoie de copia cu “apostilă”, care este utilizată de autorităţile publice în alte state ca dovadă a faptului că documentele oficiale sunt veritabile. Noile norme nu vor avea nici un impact asupra recunoaşterii conţinutului sau a efectelor documentelor în cauză.
Noile norme vor contribui doar la dovedirea autenticităţii documentului oficial, de exemplu, dovedirea autenticităţii unei semnături, şi a calităţii titularului funcţiei publice care semnează documentul. Acest demers va trebui acceptat reciproc de statele membre.

Vom scăpa de taxele de notariat pentru 12 documente

Cele 12 categorii de documente oficiale care nu vor mai trebui legalizate la notariat sunt cele care privesc numele, căsătoria şi parteneriatul înregistrat, naşterea, filiaţia, adopţia, decesul, reşedinţa, cetăţenia şi naţionalitatea, bunurile imobiliare, statutul juridic şi reprezentarea unei societăţi sau întreprinderi, drepturile de proprietate intelectuală sau documentele care atestă lipsa cazierului judiciar.

 
 

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Imagini din noua vilă în care Andreea Bănică s-a mutat cu familia. Cum a decis să amenajeze / FOTO
Unica.ro
Imagini din noua vilă în care Andreea Bănică s-a mutat cu familia. Cum a decis să amenajeze / FOTO
Este de nerecunoscut! Cum arată acum văduva lui Sergiu Nicolaescu, la 11 ani de la moartea actorului: „Ea își dorește să...”
Viva.ro
Este de nerecunoscut! Cum arată acum văduva lui Sergiu Nicolaescu, la 11 ani de la moartea actorului: „Ea își dorește să...”
Imagini din vila Danei Budeanu, de Crăciun! Numai la casele regale mai vezi așa ceva! Cum au arătat bradul, masa festivă și ținutele. Lux e puțin spus
Libertateapentrufemei.ro
Imagini din vila Danei Budeanu, de Crăciun! Numai la casele regale mai vezi așa ceva! Cum au arătat bradul, masa festivă și ținutele. Lux e puțin spus
Horoscop Mihai Voropchievici. Gemenii, Balanțele și Vărsătorii trebuie să știe asta!
FANATIK.RO
Horoscop Mihai Voropchievici. Gemenii, Balanțele și Vărsătorii trebuie să știe asta!
S-a aflat! Cine este vedeta care o înlocuiește pe Andreea Bălan în juriul emisiunii „Te cunosc de undeva”
Elle.ro
S-a aflat! Cine este vedeta care o înlocuiește pe Andreea Bălan în juriul emisiunii „Te cunosc de undeva”
Wow, ce mari și frumoși s-au făcut copiii Nicoletei Luciu! Fiul a depășit-o în înalțime! / FOTO
Unica.ro
Wow, ce mari și frumoși s-au făcut copiii Nicoletei Luciu! Fiul a depășit-o în înalțime! / FOTO
Detaliile ascunse din chitanţele Nordis prezentate de Marcel Ciolacu. În loc să stingă scandalul, a turnat gaz pe foc
Observatornews.ro
Detaliile ascunse din chitanţele Nordis prezentate de Marcel Ciolacu. În loc să stingă scandalul, a turnat gaz pe foc
Horoscop 27 decembrie 2024. Berbecii vor trebui să se protejeze de orice fel de exagerare prin mijloacele pe care le au la îndemână
HOROSCOP
Horoscop 27 decembrie 2024. Berbecii vor trebui să se protejeze de orice fel de exagerare prin mijloacele pe care le au la îndemână

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI