Noile măsuri aprobate la Bruxelles de ambasadorii statelor membre ale Uniunii Europene vizează presa online Vocea Europei, care se află în centrul unei anchete privind acuzaţiile de ingerinţă în Parlamentul European, precum şi trei media considerate apropiate de Kremlin.

„Patru reţele de propagandă legate de Kremlin au fost adăugate pe lista de sancţiuni: Voice of Europe, Ria Novosti, Izvestia şi Rossiiskaia Gazeta”, a anunţat comisarul european pentru valori şi transparenţă, Vera Jourova, pe reţeaua de socializare X.

Sancţiunile vor include, de asemenea, „interzicerea finanţării de către Rusia a mass-media, ONG-urilor şi partidelor politice din UE”, a adăugat ea.

Diplomaţi au declarat pentru AFP că se aşteaptă ca cele patru instituţii media ruseşti să fie adăugate oficial pe lista neagră în scurt timp şi că acest lucru va duce la interzicerea difuzării lor în UE.

Unda verde din partea celor 27 pentru aceste măsuri a venit la câteva ore după un avertisment al purtătoarei de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zaharova, care a ameninţat că va riposta prin luarea în vizor a presei europene.

„Aş vrea să le reamintesc tuturor de la Bruxelles că există zeci de jurnalişti din ţările UE care trăiesc foarte bine şi confortabil în Rusia”, a declarat ea pe contul său de Telegram.

Generalul Vasile Milea, „eroul” care a ordonat reprimarea Revoluției la Timișoara. „Sinuciderea a fost practic o încercare de autorănire”
Recomandări
Generalul Vasile Milea, „eroul” care a ordonat reprimarea Revoluției la Timișoara. „Sinuciderea a fost practic o încercare de autorănire”

„Dacă astfel de măsuri vor fi adoptate împotriva jurnaliştilor şi presei ruse de către UE sau de către ţări individuale, jurnaliştii occidentali vor simţi răspunsul nostru. Vom reacţiona imediat şi foarte dureros împotriva occidentalilor”, a scris Zaharova.

Russia Today nu mai are voie să emită în Europa

Cei 27 au interzis deja mai multe instituţii media ruseşti sau proruse, printre care Russia Today, să emită în Europa, acuzând Moscova că foloseşte aceste instituţii pentru „a răspândi propaganda sa şi a desfăşura campanii de dezinformare, inclusiv cu privire la agresiunea sa militară împotriva Ucrainei”, potrivit site-ului UE.

Această interdicţie se aplică tuturor mijloacelor de transmisie şi distribuţie dinspre sau către ţările UE, fie prin cablu, satelit, internet sau platforme şi aplicaţii de telefonie mobilă.

Aceste instituţii media şi jurnaliştii lor pot totuşi să continue să lucreze în UE, atât timp cât nu îşi difuzează producţiile sau articolele acolo, precizează UE, adăugând că personalităţi media ruseşti au fost, de asemenea, sancţionate în trecut.

În martie, serviciile de informaţii cehe au afirmat că au descoperit o reţea finanţată de Moscova care răspândea propagandă prorusă în Europa, vizând în special Parlamentul European înaintea alegerilor europene din iunie.

Adevărata revoluție. Cei zece pași care chiar ar schimba România
Recomandări
Adevărata revoluție. Cei zece pași care chiar ar schimba România

Grupul s-a folosit de site-ul de ştiri Voice of Europe, cu sediul la Praga, pentru a răspândi informaţii menite să descurajeze UE să trimită ajutor Ucrainei.

Procuratura federală belgiană a deschis o anchetă privind suspiciuni de corupţie a unor eurodeputaţi, în urma identificării unei reţele de influenţă finanţate de Moscova şi legată de Vocea Europei.

   

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentarii (4)

Sfantul__Cuvios_Pafnutie   •   17.05.2024, 19:39

Mno, ce să-ţi zic, iar o să reacţionaţi dureros? Ce-o să fie de data asta? Rachete hipersonice imediate, cum vrea iubitorul de capre Kadârov împotriva Estoniei, sau ANIHILARE NUCLEARĂ IMEDIATĂ cum ne tot promite Medvedev de doi ani și ceva? Auzi, Mărio, da' mai jos de șale când ne pupați?

K476   •   16.05.2024, 14:37

O masura in oglinda, necesara încă din anii 90.

dorusan   •   16.05.2024, 12:34

Iar a inhalat aburi de la samovar și are iluzii că Rusia mai are dinți. Tigrul de hârtie ia foc foarte ușor.

Vezi toate comentariile (4)
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Încă un DIVORȚ în showbizul românesc! Și-au spus ADIO după 10 ani de mariaj! 'S-a încheiat într-un mod civilizat, nu e cu scandal'
Unica.ro
Încă un DIVORȚ în showbizul românesc! Și-au spus ADIO după 10 ani de mariaj! 'S-a încheiat într-un mod civilizat, nu e cu scandal'
Cum arăta Corina Caciuc în urmă cu câțiva ani, înainte de operațiile estetice...Pare altă femeie, dar și atunci era atrăgătoare
Viva.ro
Cum arăta Corina Caciuc în urmă cu câțiva ani, înainte de operațiile estetice...Pare altă femeie, dar și atunci era atrăgătoare
De ce câștigă numai Tudor Chirilă "Vocea României". Are 7 trofee, iar ultimele 4, consecutive. Mutările geniale pe care le-a făcut în finale
Libertateapentrufemei.ro
De ce câștigă numai Tudor Chirilă "Vocea României". Are 7 trofee, iar ultimele 4, consecutive. Mutările geniale pe care le-a făcut în finale
Fabrica mare din România care concurează cu cele din Europa. Producția e una impresionantă și se lucrează după cele mai înalte standarde
FANATIK.RO
Fabrica mare din România care concurează cu cele din Europa. Producția e una impresionantă și se lucrează după cele mai înalte standarde
Ce părere are Raluca Bădulescu despre prima poza cu ea care a apărut în presă în urmă cu mulți ani: „Foarte multă lume își imaginează
Elle.ro
Ce părere are Raluca Bădulescu despre prima poza cu ea care a apărut în presă în urmă cu mulți ani: „Foarte multă lume își imaginează
Fotografie unică cu Mihaela Rădulescu la Revoluție, urcată pe tanc! Cum arăta diva în 1989. 'Eram blondă, tunsă periuță. Voiam să intru în diplomație'. Imagini de colecție / FOTO
Unica.ro
Fotografie unică cu Mihaela Rădulescu la Revoluție, urcată pe tanc! Cum arăta diva în 1989. 'Eram blondă, tunsă periuță. Voiam să intru în diplomație'. Imagini de colecție / FOTO
Cel puţin 1.8 milioane de români vor fi afectaţi de ordonanţa de urgenţă pentru austeritate. Oamenii se tem că turismul va fi în pierdere
Observatornews.ro
Cel puţin 1.8 milioane de români vor fi afectaţi de ordonanţa de urgenţă pentru austeritate. Oamenii se tem că turismul va fi în pierdere
Horoscop 23 decembrie 2024. Leii au ocazia să contribuie la restabilirea armoniei în mediul de la serviciu, cu condiția să nu se bazeze doar pe ei
HOROSCOP
Horoscop 23 decembrie 2024. Leii au ocazia să contribuie la restabilirea armoniei în mediul de la serviciu, cu condiția să nu se bazeze doar pe ei

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI