Parlamentul European, Comisia și Consiliul UE s-au reunit miercuri seară pentru o negociere de criză pentru a extinde regulile de roaming, care au fost convenite inițial în 2017, dar care se vor încheia în iunie anul viitor.Roamingul „este una dintre cele mai mari povești de succes ale pieței unice digitale”, a declarat Boštjan Koritnik, ministrul administrației publice din Slovenia, care a negociat prelungirea.
Negociatorii au convenit la primele ore ale zilei de joi să extindă regulile și să adauge obligații pentru operatori de a garanta calitatea și viteza apelurilor, a trimite mesaje text și a utilizării datelor mobile în străinătate, notează Politico.
Ei au impus, de asemenea, plafoane de preț asupra sumelor percepute reciproc de operatori pentru utilizarea rețelelor în străinătate, care vor fi plafonate la 2 EUR per gigabyte din 2022 și vor scădea progresiv la 1 EUR în 2027, a spus Parlamentul într-un comunicat.
Membrii Parlamentului European au renunțat la cererea de a include interzicerea costurilor excesive pentru apelurile efectuate către numere din țara de origine către o altă țară membră a UE, cunoscute sub numele de apeluri intra-UE.
Dar negociatorii au convenit că Comisia trebuie să evalueze dacă ar fi necesară o astfel de interdicție, până în 2023. Noul regulament va intra în vigoare la 1 iulie 2022, prelungind regulile până la sfârșitul lunii iunie 2032.
Regulamentul privind serviciile de roaming a vizează cele 27 de state membre UE, precum şi Islanda, Liechtenstein şi Norvegia, însă nu şi Marea Britanie, ţară care a încetat definitiv să aplice regulile europene de la 1 ianuarie.
Potrivit unui studiu realizat în februarie 2021, 33% dintre respondenții care au călătorit în străinătate au raportat o viteză mai mică a internetului mobil decât o obțin de obicei acasă, iar 28% au avut un standard de rețea mai scăzut în străinătate – rețea 3G în loc de 4G.