În declarația comună semnată marți, secretarul general al NATO Jens Stoltenberg, președintele Comisiei Europene Ursula von der Leyen și președintele Consiliului European Charles Michel s-au angajat să extindă colaborarea.

„Vom consolida în continuare cooperarea în domeniile existente și ne vom extinde și aprofunda cooperarea”, au transmis UE și NATO.

Cele două părți au indicat în mod specific „competiția geostrategică, problemele de reziliență, protecția infrastructurilor critice, tehnologiile emergente și perturbatoare, spațiul, implicațiile de securitate ale schimbărilor climatice, precum și manipularea și interferența informațiilor străine” ca domenii de cooperare viitoare.

Cu ocazia semnării acordului, Jens Stoltenberg a subliniat că, după aderarea Finlandei și Suedia, NATO va proteja 96% din populația Uniunii Europene, ceea ce va face și mai importantă colaborarea între cele două organizații.

Documentul, adoptat cu câteva luni de întârzie față de planurile inițiale, arată reflectă însă și dificultățile de colaborare între cele două organizații.

Politico subliniază că Turcia, membru NATO, are o relație dificilă cu unele capitale europene. De asemenea, deși multe statele UE fac parte din NATO, cele două organizații au o dinamică internă foarte diferită, iar SUA continuă să joace un rol principal în cadrul alianței militare.

Documentat semnat marți este a treia declarație comună semnată de liderii UE și NATO, precedentele fiind semnate în 2016 și 2018.

 
 

Urmărește-ne pe Google News