„Asta va duce la o cifră globală de 18 miliarde pentru anul viitor (…), un flux de venituri previzibile, stabile şi fiabile”, a declarat von der Leyen în cadrul unei conferinţe de presă la Bruxelles.
„I-am însărcinat pe miniştrii de finanţe să dezvolte mecanismul adecvat”, a precizat ea.
Ukraine needs our support for as long as it takes, starting with the needs for next year.
— Ursula von der Leyen (@vonderleyen) October 21, 2022
We discussed how to meet Ukraines increasing needs, and tasked finance ministers to develop the appropriate mechanism.#EUCO
https://t.co/kAz6IIGCHP
În contextul în care economia ucraineană este devastată de opt luni de ofensivă rusă, Kievul a evaluat la între trei şi patru miliarde de euro nevoile de finanţare lunară ale guvernului.
Aceste 3-4 miliarde ar urma să fie finanţate de UE, americani şi instituţiile financiare internaţionale, a precizat Ursula von der Leyen.
„Este important să trimitem un semnal Ucrainei”, a estimat şefa executivului european.
În concluziile summitului, statele membre pledează pentru o deblocare rapidă a celor trei miliarde de euro rămase dintr-un pachet de ajutor de 9 miliarde de euro pentru 2022 anunţat în mai. Această „asistenţă macrofinanciară” ia forma unor împrumuturi pe termen lung însoţite de condiţii foarte favorabile.
Urmărește pe Libertatea LIVETEXT cu cele mai noi informații despre războiul din Ucraina