„Motto-ul nostru este să cooperăm ori de câte ori este posibil, dar și să ne apărăm ori de câte ori este necesar”, a declarat Gabriele Visentin, trimisul special al UE în Indo-Pacific.
„Nu este îndreptat împotriva unei țări sau alteia – este o modalitate de a ne îmbunătăți capacitatea și credibilitatea în ceea ce privește apărarea intereselor noastre”, a adăugat acesta.
Visentin a spus că nu există nicio dovadă care să sugereze că un război este iminent în regiunea care acoperă o mare parte a globului, de la coasta de est a Africii până la țările insulare din Pacific. Cu toate acestea însă, UE este îngrijorată ca „ordinea multilaterală bazată pe reguli să nu fie respectate pe deplin”.
Visentin a subliniat ideea potrivit căreia China este văzută ca „un partener, un concurent și un rival” de către UE. China este văzută însă drept principala amenințare în regiune.
Preocupări tot mai mari cu privire la formarea militară și la intențiile strategice au izbucnit după ce un proiect de pact de securitate între China și Insulele Solomon a ajuns public în luna martie, în detrimentul partenerilor tradiționali ai insulelor, cum ar fi Australia, SUA și Noua Zeelandă.
Acordul formulat vag a creat îngrijorări că stabilitatea regională ar putea fi pusă în pericol, China având posibilitatea de a-și amplasa navele de război în Pacific, la mai puțin de 2.000 de kilometri de coasta Australiei.
În timp ce Franța a declarat că este îngrijorată în ceea ce privește „ambițiile Chinei ca actor regional de securitate”, Visentin a fost reticent să comenteze dacă UE o consideră o amenințare la adresa securității, până când a văzut detaliile acordului, adăugând că fiecare stat avea dreptul de a face alegeri suverane.
„Dar, desigur, semnalul pe care ni l-au trimis Insulele Solomon este clar: UE și alții trebuie să facă mai mult”, a spus acesta.
Sujiro Seam, ambasadorul UE pentru Pacific și Insulele Solomon, a declarat că acordul evidențiază nevoia UE de a intensifica în regiunea Pacificului.
În mod tradițional, în Pacific, Uniunea Europeană a fost un partener de dezvoltare.
În martie, UE a aprobat un plan de consolidare a politicii sale globale de securitate și apărare.
Un plan de securitate mai intens nu ar implica înființarea de baze militare și nici desfășurarea de trupe decât în cazul unei crize, a spus Visentin. Planul presupune mai mult antrenamente militare și exerciții pe uscat și pe mare, creșterea capacității de culegere a informațiilor.