Potrivit noii măsuri, vor putea intra în UE şi cei imunizați cu vaccinurile produse în India şi China. Până acum, UE a autorizat doar vaccinurile AstraZeneca de producţie europeană, Pfizer, Moderna, Johnson&Johnson şi Novavax.
OMS a aprobat însă şi vaccinurile produse de companiile chineze Sinopharm şi Sinovac şi cele indiene Serum Institute şi Bharat Biotech.
UE nu a permis până în prezent accesul cetăţenilor altor ţări decât din motive foarte importante şi dacă aceştia erau vaccinaţi cu unul din vaccinurile autorizate de Uniune.
Recomandarea adoptată marţi de guvernele europene este ca statele membre „să renunţe la restricţia temporară privind călătoriile neesenţiale în UE pentru persoanele vaccinate cu un vaccin aprobat de UE sau de OMS”.
Sunt considerate vaccinate persoanele care au primit ultima doză de vaccin de la schema inițială cu cel puţin 14 zile înainte şi cel mult 270 de zile înainte de sosire sau o doză de rapel. Restricţiile vor fi eliminate şi pentru cei care s-au vindecat de COVID cu maximum 180 de zile înainte de intrarea în UE.
Pentru cei vaccinați cu seruri aprobate de OMS, statele UE ar putea cere şi rezultatul negativ al unui test PCR cu maximum 72 de ore înainte de plecare şi li se vor putea aplica măsuri suplimentare, cum ar fi carantina sau izolarea.