Anunțul privind moartea lui Aleksei Navalnîi a fost făcut pe 16 februarie de autoritățile ruse. Considerat principalul opozant al președintelui Vladimir Putin, Navalnîi, în vârstă de 47 de ani, era închis într-o colonie penală din zona arctică, unde ispășea pedepse care totalizau 30 de ani de închisoare pentru extremism și fraudă, pe care le-a catalogat ca fiind acte de răzbunare politică pentru că a condus opoziția anti-Kremlin.
„Uciderea lentă a lui Aleksei Navalnîi de către regimul Kremlinului este o reamintire fermă a lipsei acestuia de respect pentru viaţa oamenilor. Sancţiunile de astăzi demonstrează hotărârea noastră de a trage la răspundere conducerea politică şi autorităţile ruse pentru încălcarea continuă a drepturilor omului în Rusia. În acelaşi timp, ştim că Putin nu este Rusia, iar Rusia nu este Putin. Vom continua să sprijinim societatea civilă şi vocile independente ale Rusiei”, a transmis șeful diplomației europene, Josep Borrell.
Pe lista persoanelor sancționate de UE se numără membri ai sistemului judiciar rus. Este vorba despre Andrei Suvorov, care l-a condamnat pe Navalnîi la 19 ani într-o colonie cu regim special în 2023, și Kiril Nikiforov, care a respins o acţiune a lui Navalnîi împotriva coloniei IK-6 prin care acesta contesta transferul său într-o celulă de pedeapsă timp de 12 zile.
De asemenea, sunt vizate de sancțiuni Evghenia Nikolaeva şi Natalia Dudar, care au pronunţat mai multe hotărâri împotriva opozanţilor politici, inclusiv a lui Aleksei Navalnîi.
Totodată, UE a luat măsuri împotriva unor funcționari din sistemul penitenciar rus şi din Ministerul Justiţiei, fie considerați responsabili pentru executarea pedepselor cu închisoarea ale opozanților ruși, fie care nu au asigurat respectarea drepturilor omului.
În ceea ce privește cele două colonii penale în care a fost închis Navalnîii – colonia corectivă IK-6 şi colonia corectivă maximă de securitate IK-3 – , acestea sunt cunoscute pentru presiuni fizice şi psihologice asupra deținuților, care sunt supuși la izolare completă, tortură şi violenţă, ceea ce s-a întâmplat și în cazul lui Navalnîi, precizează UE.
Printre persoanele sancționate se numără, de altfel, și șeful IK-3, Vadim Kalinin.
Cei vizați de sancțiunile UE au o interdicţie de călătorie în UE, au activele înghețate și este interzisă furnizarea de fonduri sau resurse economice, în mod direct sau indirect, către ei.
Foto: Profimedia