Uniunea Europeană a introdus joi în mod oficial sancţiuni împotriva mai multor membri ai administraţiei prezidenţiale ruse, apropiaţi de-ai preşedintelui Vladimir Putin, consideraţi responsabili de otrăvirea, în Rusia, a opozantului Aleksei Navalnîi.

Lista publicată joi în Jurnalul Oficial al UE include numele lui Andrei Iarin, şeful direcţiei pentru afaceri interne din cadrul administraţiei prezidenţiale ruse, al adjunctului său, Serghei Kirienko, al ministrului-adjunct al apărării Pavel Popov şi ale altor trei responsabili ruşi, precum şi Institutul de Stat pentru Cercetări Ştiinţifice în domeniul Chimiei şi Tehnologiei Organice (GosNIIOHT), notează AFP, citată de Agerpres.

Potrivit The Guardian, lista îl include pe Alexander Bortnikov, șeful FSB, succesorul KGB, serviciul secret intern al Rusiei.

Sancțiunile presupun că toate conturile și activele celor vizați vor fi înghețate. Cei șase vor avea, de asemenea, interdicție pentru călătoriile în spațiul UE.

De asemenea, UE l-a inclus joi pe lista de sancţiuni pe omul de afaceri rus Evgheni Prigojin, supranumit “bucătarul lui Putin”, pentru rolul acestuia în destabilizarea Libiei.

“Evgheni Prigojin întreţine relaţii strânse, inclusiv financiare, cu o societate militară privată, grupul Wagner, jucând astfel un rol în activităţile grupului Wagner în Libia şi acordându-le sprijinul, ceea ce pune în pericol pacea, stabilitatea şi securitatea în această ţară (în Libia)”, precizează Jurnalul Oficial al UE.

În august, la scurt timp după spitalizarea lui Navalnîi, Evgheni Prigojin a ameninţat că îl va “distruge” pe opozantul rus dacă acesta “nu îşi va da sufletul”.

În martie, acelaşi Prigojin a cerut despăgubiri de 50 de miliarde Statelor Unite după ce acestea l-au sancţionat pentru rolul său în ingerinţa Moscovei în alegerile prezidenţiale americane din 2016.

Noile sancţiuni ale UE intră în vigoare de la momentul publicării lor.

Otrăvire cu Noviciok

Lui Navalnîi, un critic neobosit al preşedintelui rus Vladimir Putin şi un proeminent militant anticorupţie, i s-a făcut rău pe 20 august, în timpul unui zbor intern din Siberia, care plecase de la Tomsk.

Navalnîi se afla în Siberia pentru a finaliza o anchetă asupra corupţiei elitelor locale şi pentru a-şi susţine candidaţii în alegerile din 13 septembrie.

Starea lui Navalnîi, aflat în avionul cu care trebuia să revină la Moscova, l-a determinat pe pilotul aeronavei să aterizeze de urgenţă la Omsk, tot în Siberia.

După o dispută între apropiaţii săi şi medicii ruşi, Navalnîi a fost transferat în Germania, unde medicii germani i-au pus diagnosticul de otrăvire cu o substanţă de tip Noviciok, un agent neurotoxic de origine militară dezvoltat în perioada sovietică.

Teste ale altor laboratoare independente din Franţa şi Suedia au ajuns, de asemenea, la concluzia că el a fost otrăvit cu un agent neurotoxic din clasa Noviciok, iar liderii europeni au cerut o explicaţie din partea Kremlinului, care neagă orice implicare.

 
 

Urmărește-ne pe Google News