Planul blocului comunitar vine în contextul în care unele state membre au amenințat că își vor închide unilateral granițele pentru turiștii ruși, dacă nu e luată o decizie colectivă la nivelul UE.
Ca prim pas, miniștrii din UE vor sprijini suspendarea acordului UE-Rusia de facilitare a vizelor în cadrul unei întâlniri de două zile la Praga care începe marți, 30 august, au declarat pentru Financial Times trei oficiali implicați în discuții.
„Este nepotrivit ca turiștii ruși să se plimbe prin orașele noastre, prin porturile noastre. Trebuie să trimitem un semnal populației ruse că acest război nu este în regulă, nu este acceptabil”, a declarat un înalt oficial UE.
Părți ale acordului din 2007 referitoare la libera circulație a oficialilor guvernamentali și a oamenilor de afaceri au fost suspendate la sfârșitul lunii februarie, când Putin a ordonat invadarea Ucrainei.
O suspendare extinsă a acordului ar elimina tratamentul preferențial pentru ruși atunci când solicită vize și i-ar obliga să prezinte mai multe documente. Acest lucru va face toată procedura să dureze mai mult și să fie mai costisitoare.
Un înalt oficial al UE a adăugat că, până la sfârșitul anului, ar putea fi introduse schimbări mai profunde. „Suntem într-o situație excepțională, care necesită pași excepționali. Dorim să mergem dincolo de suspendarea facilitării vizelor”, a transmis un oficial UE.
Propunerea de suspendare totală a vizelor acordate cetățenilor ruși a fost respinsă de oficialii americani și de cei de la Bruxelles, precum și de mai multe state, ca de exemplu Germania, Grecia și Cipru. Departamentul de Stat al SUA a transmis că Washingtonul nu dorește să închidă căile de refugiu pentru disidenții ruși și alte persoane vulnerabile la abuzurile împotriva drepturilor omului.
Și Josep Borrell, șeful diplomației europene, s-a pronunțat împotriva unei interdicții generale de acordare a vizelor, afirmând că „a interzice intrarea tuturor rușilor nu este o idee bună”. „Trebuie să fim mai selectivi. (…) Peste 300.000 de ruși au fugit din țara lor pentru că nu vor să trăiască sub conducerea lui Putin. Să le închidem ușa acestora? Nu cred că este o idee bună”, a adăugat Borrell.
Ministrul rus apărării al Rusiei, Serghei Şoigu, a comparat, săptămâna trecută, propunerea ca blocul comunitar să interzică vizele turistice pentru cetăţenii ruşi cu o „politică nazistă”.
La ce secție de votare votezi duminică și cum poți vota dacă nu ești în localitatea de domiciliu pe 24 noiembrie la alegerile prezidențiale!