Liderii europeni au spus, prin intermediul unui comunicat, că vor analiza progresul Albaniei și Macedoniei în 2019, urmând să deschidă discuțiile privind aderarea acestora până la sfârșitul anului viitor, scrie Mediafax.
Franța și Olanda au cerut mai mult progres din partea celor două state, în pofida susținerii celorlalte memre UE.
Serbia, Macedonia, Albania, Bosnia şi Herţegovina, Muntenegru şi Kosovo au făcut demersuri pentru a iniţia negocierile de aderare la blocul comunitar.
CITEȘTE ȘI: Previziuni astrologie pentru perioada 30 iunie – 6 iulie 2018. Chiron va intra în mișcare aparent retrogradă