Noua gamă 3D de la Panasonic aduce noutăţi şi în materie de caracteristici eco. Televizorul GT30 vine dotat cu mai multe funcţii eco care asigură un consum redus de energie. Astfel fotosenzorul Eco Mode măsoară condiţiile de iluminare ambientală şi apoi reglează corespunzător luminozitatea ecranului. Drept urmare, televizorul foloseşte mai puţin curent în condiţii de iluminare scăzută, fără a afecta însă calitatea imaginii. Mai mult, funcţia Eco Link te ajută să economiseşti energie activând modul Stand By atunci când televizorul este pornit si nu este folosit. Televizorul cu plasmă a fost proiectat pentru a oferi o experienţă vizuală excelentă de până la 100.000 ore. În plus, în componenţa aparatului nu există plumb şi nici mercur, în 2006, Panasonic fiind primul producător la nivel mondial care a eliminat complet folosirea plumbului şi a mercurului din componenţa televizoarelor sale plate.  Preţul televizoarelor din seria VIERA 3D GT30  începe de la 4.499 de lei.

Aspiratorul cu filtru special de aer şi cu saci de praf cu 9 straturi

Aspiratorul S 5211 Eco Line Green de la Miele are o puterea de aspirare de 1300 W, care oferă performanţe mari în curăţarea căminului, la fel ca cea a aspiratoarelor de 2200 W. Acest lucru este posibil datorită tehnologiei AirTecQ, care oferă canale de aer mai mari, flexibile, aspect ce elimină pierderile de aer şi de putere. Aparatul are şi un filtru special de particule Super Air Clean Filter, care îmbunătăţeşte calitatea aerului din casă, şi de sacii de praf “HyClean G/N” cu nouă straturi, pentru curăţenie ireproşabilă. De asemenea, aspiratorul are are un sistem de amortizare a sunetului. Modelul S 5211 Eco Line Green costă 850 de lei.

Proiectorul care consumă mai puţin de 0.5W

De curând BenQ a lansat în România mai multe proiectoare Smart Eco. Această tehnologie permite reducerea consumului de energie a lămpii cu până la 70%. Astfel cu o luminozitate de 2800 ANDI lumeni, o rată a contrastului de 10.000:1 şi rezoluţie nativă WXGA (1280 x 800) modelul BenQ MW516 este o soluţie accesibilă pentru proiecţii de calitate a celor mai fine detalii, indiferent de intensitatea luminii ambientale. Proiectorul este echipat cu tehnologia SmartEco ce ajustează în mod automat puterea lămpii în funcţie de conţinutul redat de proiector, ajutând la economisirea energiei electrice şi la creşterea duratei de funcţionare a lămpii. Durata de viaţă a lămpii se ridică la 6,500 ore în mod de utilizare SmartEco. În stanby, proiectorul BenQ MW516 îşi menţine consumul de energie la minimum, consumând mai puţin de 0.5W.  În plus, aparatul reporneşte instant atunci când este oprit accidental datorită funcţiei Instant restart. Preţul proiectoului este de 2.599 lei.

Mouse-ul wireless eco

Mouse-ul CNF-MSOW01B de la Canyon funcţionează wireless. El face parte din gama Green, realizate cu grijă pentru mediu. Nu a fost vopsit şi nu i s-a aplicat strat de protecţie cu UV pentru a asigura o cantitate a emisiilor de carbon cât mai scăzută în timpul procesului de fabricare. În plus, cutia în care este ambalat e realizată din carton reciclat, mult mai economic decât cartonul folosit pentru ambalajele obișnuite. De asemenea, dimensiunile sale au fost reduse pentru a minimiza nivelul de poluare în timpul transportului.  Mouse-ul costă 48 de lei se găseşte în ediţie limitată.

 
 

Urmărește-ne pe Google News