Imediat după externarea din Spitalul Sf. Pantelimon din Capitală, acolo unde a născut, fosta stareţă, pe numele ei Elena Gâtlan, a fost „adoptată”, împreună cu cele două fetiţe, de fundaţia „Din suflet, pentru suflet”. Ştefan Florescu, preşedintele ONG-ului, a fost impresionat de povestea femeii, şi i-a pus la dispoziţie o locuinţă cu trei camere, mobilată şi utilată complet.
„Împreună cu cele trei fiice ale mele, am vizitat-o, în noaptea de Revelion, pentru a ciocni un pahar de şampanie. Am vrut să protejez această femeie, pentru că toată lumea arunca cu pietre în ea şi nu mai avea practic nici un ajutor. Mă bucur că s-a simţit bine de Anul Nou, că a zâmbit, şi pentru câteva clipe a uitat de greutăţi”, a declarat pentru Libertatea.ro Ştefan Florescu.
Acesta i-a promis chiar fostei maici că îi va boteza fetele, pe Ana Ecaterina şi Maria Nectaria. „De-acum am cinci fete. Mă voi ocupa personal de creşterea şi educaţia celor două micuţe”, a mai adăugat preşedintele fundaţiei „Din suflet pentru suflet”.
Pentru că imediat după ce au fost aduse pe lume, gemenele nu erau într-o stare medicală corespunzătoare, acestora li s-a mai făcut o slujbă, similară celei de botez. Tot atunci atunci au primit şi nume.
Tatăl copiilor ar fi un duhovnic
Elena Gâtlan (40 de ani) a născut gemenele pe 27 noiembrie. Femeia a ţinut secretă sarcina până în ultimul moment, iar povestea ei a şocat România, mai ales că s-a spus că tatăl fetelor ar fi un duhovnic de la Schitul Amara. Totuşi, într-o scrisoare trimisă Episcopiei Sloboziei şi Călăraşilor, Elena Gâtlan susţine că tatăl copiilor săi nu e nici preot, nici călugăr, „ci un mirean a cărui identitate o ştiu doar ea şi Dumnezeu”.