De ceva vreme, mai exact din luna februarie a acestui an, polițiștii  de la Biroului de Investigaţii Criminale și cei de la Secţia 1 din Constanţa au filat fiecare mișcare a grupării formată din patru membri. Ajutor de nădejde le-au fost colegii de la Serviciul de Operațiuni Speciale care le-au interceptat convorbirile telefonice și chiar s-au infiltrat în anturajul infractorilor.
Cu „temele” făcute, oamenii legii constănțeni au acționat și i-au prins pe hoți în flagrant, exact în momentul în care voiau să mai dea o lovitură, într-un autobuz din Constanța. Victima vizată, o femeie căreia i-au furat telefonul mobil din geantă.
Vasile Dudău (52 de ani), Niculina Curte (44 de ani) și Omer Gean Musi (41 de ani) au fost arestați pentru 30 de zile. Sotir Mița (35 de ani), care nu a participat la acea ultimă lovitură, este dat în urmărire, deoarece a dispărut.
 

Urmărește-ne pe Google News