Medicii de la Spitalul Militar Reine Astrid din Belgia au primit la începutul lunii noiembrie șapte tineri români aflați la Colectiv pe data de 30 octombrie.
„Am stabilizat pacienții aici, iar cei în stare mai gravă au fost duși la terapie intensivă”, a declarat unul dintre medici care se ocupă de tineri.
Serge Jennes, directorul spitalului, a afirmat la rândul său: „Am fost uimit de severitatea arsurilor la pacienții români, dar și de faptul că toți știau limba engleză, iar comunicarea este foarte importantă”.
Imaginile au fost făcute publice de mil.be, un site asociat Ministerului Apărării din Belgia. Întrucât sunt foarte dure și explicite, Libertatea.ro nu își asumă conținutul ofensator al acestor imagini.
Incendiu în clubul Colectiv
În urma incendiului care a avut loc în clubul Colectiv, pe 30 octombrie, au decedat 26 de persoane, iar în drum spre spital a mai murit o persoană. În 17 zile de la tragedie au decedat alte 29 de persoane, numărul victimelor ajungând, luni, la 56. Alte aproximativ 150 de persoane au fost rănite şi internate în spitale din Capitală, unele fiind transferate în străinătate.
Vezi AICI IMAGINILE! 18+ (ATENȚIE! CONȚINUT OFENSATOR)