Descoperirea a fost făcută la Galați, acolo unde polițiștii de frontieră au mirosit că ceva este în neregulă cu
autoturismul marca ”Vaz” condus de Angela O. (34 de ani), din Republica Moldova. Astfel că oamenii legii au demontat mașina, bucată cu bucată. Într-un locaș amenajat în partea din spate a autovehiculului, în bara de protecție, polițiștii de frontieră au găsit 360 de pachete de țigări în valoare de 1300 de lei.

Marfa și mașina au fost confiscate, iar șoferița care, cel mai probabil, îi ajuta pe contrabandiști, s-a ales cu
o amendă de 10.000 de lei. În plus, femeia nu va mai putea intra prea curând în România pentru că i-a fost anulat permisul de mic trafic.

 
 

Urmărește-ne pe Google News