Ceremonia de învestire a lui Truss ca prim-ministru britanic a avut loc la Balmoral, nu la Londra. A fost pentru prima dată în cei 70 de ani de domnie când regina nu a călătorit până în capitala Angliei pentru un astfel de eveniment.
În imaginile făcute publice de Palatul Buckingham în acea zi, regina Elisabeta a fost surprinsă zâmbind în fața unui șemineu, ținând în mână un baston și geanta ei neagră.
Regina a părăsit la sfârșitul lunii iulie reședința regală de la Castelul Windsor pentru moșia ei din Balmoral, unde își petrecea de obicei ultima lună din vară.
Aparițile în public ale reginei Elisabeta a II-a au fost tot mai rare în ultimul an. Regina s-a retras de la mai multe evenimente publice, din cauza problemelor de mobilitate, iar în februarie anul acesta a fost confirmată cu COVID.
Suverana a petrecut în octombrie 2021 o noapte în spital pentru o afecţiune nedezvăluită.