În spatele zidurilor care te-ar putea duce cu gândul
la o clădire părăsită, zi de zi lucrează, iarna în frig și vara la 80 de grade
Celsius, puțin peste o sută de avrigeni.
Pasiunea pentru sticlă modelată manual se regăsește
chiar aici, în ultimul loc din România în care se mai produce sticla handmade.
Fabrica își deschide porțile celor care vor să îi treacă pragul, iar cei câțiva meșteri rămași le vor dezvălui deosebita artă de a sufla sticla fierbinte în adevărate piese de colecție, arată sursa citată.
Ca într-un episod live al emisiunii „How its made”
(n.r. Cum se face), Doru Teodorescu, directorul fabricii de sticlă de la Avrig
ne poartă prin mai multe încăperi și descoperim astfel pașii pe care sticla,
topită într-un cuptor în care temperatura ajunge la 1460 de grade Celsius, îi
urmează până să devină un produs finit, în cutie, pregătit pentru transport.
Pornim de la cele două bazine – cel cu temperatura de
1460 de grade Celsius, care ține „ingredientele” mereu topite, de unde sticla
merge în cel de-al doilea din care își iau material sticlarii sau suflătorii la
țeavă și în care temperatura este de 1250 de grade.
Aici începe cu adevărat arta.
Muncitorii sunt angrenați într-un dans perfect,
fiecare știind exact ce are de făcut. Dacă unul din ei greșește, întreg
produsul este compromis.
„După ce produsul e gata, totul este pus într-un
cuptor de recoacere, pentru a evita ca sticla să crape la final, pentru ca
produsul să fie uscat uniform. Urmează primul din cele trei controale de
calitate.
Paharele sunt sortate, puse deoparte și vor fi trimise
la finisare – trebuie șlefuite la gură, imprimate, apoi spălate și
împachetate”, explică Doru Teodorescu.
Meserie pe cale de dispariție
Fabrica rezistă de aproape 400 de ani, din 1625 mai exact, istorisește directorul. Din păcate, spre deosebire chiar de acum câteva zeci de ani, azi meseria nu mai este la fel de căutată.
Dacă atunci lucrau 1200 de oameni, acum vom găsi în fabrică de-abia 120 de muncitori.
Este o meserie pe cale de dispariție. Nu mai reușesc să școlarizez. 80% din angajați sunt pensionari care încă mai pot să lucreze și vor în continuare. Am și sticlar la 65 de ani și mă bazez pe el chiar mai bine decât pe unul mai tânăr, cu mai puțină experiență. E o meserie grea și nici nu e plătită după munca depusă.
Doru Teodorescu:
”Mulți avrigeni, cam 90% dintre ei, preferă să facă naveta la Sibiu și să lucreze paznici sau altceva în loc să vină aici la fabrică și să facă sticlă”, mai spune directorul fabricii.
La momentul actual, peste 90% din produse sunt create
pentru afară. Este o artă ceea ce se petrece la Avrig în această fabrică și e
păcat că nu e atât de apreciată în propria țară, arată directorul.
„Vara temperatura unde lucrează ajunge la 80 de grade.
Acum când e frig afară e frig și în secție. Oamenii sunt obișnuiți, dar e o
meserie grea.
De aceea sunt considerați mineri de suprafață. E trist
că munca lor nu e apreciată aici, la noi în țară, dar e apreciată în afară.
Am făcut sticlărie inclusiv pentru nunta prințului
Charles, pentru Tiffany, Versace și multe alte nume mari din afara granițelor”,
spune acesta.
Vor să intre pe piața din România
Tocmai de aceea, Doru Teodorescu își propune să intre și pe piața din România cu mai mult avânt, dar misiunea este grea.
„La fel ca la piață, unde omul nu poate deosebi
producătorul de un simplu comerciant care nu aduce produse locale, la fel este
și aici.
Ne luptăm cu cei care fac sticlă cu presa, mai ieftină
și care ne scoate pe noi de pe piață, cei care muncim manual.
Desigur, tocmai din cauza faptului că la noi se pune
accentul pe oameni în detrimentul mașinăriilor, costul produselor este mai
mare”, spune el.
În vizită la Fabrica de Sticlă
La fabrică se pot face și vizite, în fiecare zi, de
luni până vineri și uneori chiar sâmbăta. Costul unui bilet este de 10 lei, iar
vizitatorii vor pleca acasă și cu un mic suvenir, inclus în acest preț.
Curioșii vor avea astfel ocazia să urmărească întregul
proces, de la sticla topită până la produsul finit și să descopere această artă
chiar din mâinile meșterilor angajați aici.
„Ne dorim să le arătăm ceea ce se întâmplă la noi în fabrică, să știe că încă existăm și că luptăm să rămânem pe piață.
Oamenii aceștia lucrează constant, neobosiți, pentru ca toate produsele să fie unele de calitate superioară”, concluzionează directorul fabricii.
Sursa foto: Turnul Sfatului