Adjunctul Poliției Capitalei, Roberto Ababei, va fi dus, joi, la Tribunalul Bucureşti cu propunere de arestare preventivă, potrivit unui comunicat emis de DNA. Ababei a fost audiat, miercuri, la DNA, într-un dosar în care este suspectat de trafic de influenţă, scrie Mediafax.
Potrivit procurorilor, în perioada 14 iulie – 6 august 2015, Roberto – Ştefan Ababei, în calitate de director general adjunct al Direcţiei Generale a Poliţiei Municipiului Bucureşti, în mod direct şi pentru sine, a primit de la doi oameni de afaceri suma totală 13.000 euro (în două tranşe 3.000 respectiv 10.000 euro) şi produse alimentare, lăsându-i pe aceştia să creadă că, prin funcţia deţinută, are influenţă asupra lucrătorilor de poliţie din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice, care efectuau cercetări cu privire la presupuse infracţiuni de evaziune fiscală, săvârşite de cele două persoane, în legătură cu activitatea firmei pe care o administrau.
De asemenea, în acelaşi context, Ababei le-a creat persoanelor respective impresia că are influenţă şi asupra unei persoane cu funcţie de conducere din cadrul Poliţiei Capitalei care conduce, îndrumă şi controlează activitatea serviciului anterior menţionat, promiţând, în mod repetat oamenilor de afaceri, că îi va determina pe funcţionarii publici din cadrul DGPMB să îndeplinească acte contrare îndatoririlor lor de serviciu, respectiv să efectueze în mod necorespunzător, favorabil celor doi administratori, activităţile cu privire la infracţiunile faţă de care se desfăşurau cercetări.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro